Totuşi, principala ţintă a noii directive a UE nu este zgomotul făcut de simfonii. Menit să uniformizeze nivelul de zgomot la locul de muncă, mare parte din documentul de şase pagini se referă la generalităţi aplicabile în cazul şantierelor de construcţie, al fabricilor sau al altor locuri în care există un haos sonor. ”Locurile de muncă în care muncitorii ar putea fi expuşi la zgomot vor fi marcate cu semne corespunzătoare. Zonele în cauză vor fi delimitate, iar accesul la ele va fi restricţionat”, se precizează într-un extras. Directiva UE a intrat în vigoare acum cinci ani pentru cele mai multe dintre locurile de muncă, dar a fost amânată pentru 15 februarie 2008 în cazul ”muzicii şi al altor sectoare de divertisment” pentru a permite crearea unor ”ghiduri practice” gândite special pentru concertele de scenă sau alte spectacole muzicale.
Alison Reid Wright, o expertă în domeniu care a lucrat cu orchestre britanice pentru reducerea plafonului de zgomot, susţine că ansamblurile simfonice se gândesc deja cum să-şi ajusteze programele muzicale pentru a se conforma acestei directive. ”Anumite orchestre au încercat să reducă nivelul de zgomot prin înlocuirea unor piese foarte puternice cu unele mai puţin sonore”, a declarat ea. Alţii, a adăugat ea, ar putea urma exemplul unei orchestre a Operei australiene, care a decis acum câţiva ani să folosească ”un rând de muzicieni pentru prima jumătate a concertului şi un altul pentru a doua parte”, pentru a le proteja auzul. /Rompres/