O nouă clasă de medicamente care
tratează obezitatea ar putea fi concepută în mai puţin de un deceniu după ce
s-au făcut studii asupra unui hormon care ne împiedică sa mai mâncăm atât de
mult. Oamenii care au insuficienţă de leptină /hormonul care influenţează
greutatea corporală/ mănâncă mai mult atunci când nu le este foame. Cei care
suferă de această deficienţă consideră alimentele precum broccoli la fel
de apetisante ca şi ciocolata care îţi lasă gura apă. Rezultatul este că
mănâncă prea mult şi atunci când nu le este foame. Deşi hormonul este
binecunoscut pentru faptul că influenţează apetitul pentru mâncare, prin faptul
că semnalează cât de multe grăsimi se află în organism, un studiu recent arată
că acesta controlează şi ataşamentul emoţional faţă de alimente.
Cercetarea sugerează că ar putea fi posibilă conceperea unui medicament împotriva obezităţii care să acţioneze asupra centrului plăcerii din creier - regiuni care răspund la satisfacerea dorinţelor şi emoţiilor. Leptina a fost intens studiată încă de când a fost descoperită, în anul 1994. Dar în urmă cu mai mulţi ani s-a descoperit că injecţiile cu acest hormon sunt ineficiente în ceea ce priveşte tratamentele împotriva obezităţii. Doctorul Farooqi a declarat că astfel de medicamente sunt deja studiate şi, în cazul în care se va demonstra că sunt eficiente, vor oprima semnalele creierului care reglează foamea. Medicamentele nu vor determina oamenii să renunţe la mâncare, ci să aleagă cu mai mult discernământ. Cu toate acestea, susţine doctorul, este prea devreme să speculăm când vor fi aceste medicamente disponibile, chiar dacă este foarte posibil ca aceasta să fie concepute în mai puţin de un deceniu.
Studiul pune, de asemenea, sub semnul întrebării ceea ce şi Asociaţia Medicală Britanică susţine, şi anume că oamenii supraponderali sunt pur şi simplu lacomi. ”Activitatea noastră ia în considerare şi acest mod de gândire”, a declarat doctorul. ”Descoperirile noastre conform cărora plăcerea de a mânca este dirijată din punct de vedere biologic ar trebui să încurajeze o atitudine mai înţelegătoare faţă de oameni cu probleme de greutate”.
Cunoştinţele referitoare la acţiunile leptinei au fost obţinute în urma unui studiu efectuat prin scanarea creierului a două persoane care suferă de o boală rară, moştenită ce constă în deficienţă de leptină. Studiul sugerează faptul că acest hormon de suprimare a apetitului acţionează pe de o parte prin diminuarea cantităţii plăcerii pe care o obţinem din partea mâncării. Fără leptină, pacienţii mânâncă excesiv, se bucură de orice fel de mâncare - chiar şi de cea fără gust - şi devin extrem de obezi. După ce li s-a administrat leptină, senzaţia de foame li s-a redus, au devenit mult mai selectivi în ceea ce priveşte mâncare şi au pierdut în greutate. Oamenii de ştiinţă au scanat creierele acestora înainte şi după ce li s-a administrat leptina. Doctorul Farooqi a monitorizat activitatea creierului pacienţilor în timp ce le prezenta imagini cu mâncare în patru momente diferite: înainte şi după tratamentul cu leptină şi în fiecare dintre aceste stadii, înainte şi după masă. Porţiunea creierului care guvernează pofta pentru mâncare, nucleul acumbens, a fost extrem de receptivă la imaginile cu alimente pe care aceştia le-au găsit extrem de apetisante. La oamenii normali, nucleul acumbens este declanşat de alimentele apetisante numai când acestora le este foame. În cazul pacienţilor care suferă de deficienţe de leptină, acesta rămâne activ inclusiv imediat după ce au terminat de mâncat. Dar după ce li s-a administrat hormonul, răspunsul lor a devenit normal, astfel că nucleul acumbens a fost activat în general de mâncarea pe care o preferă şi numai atunci când le este foame.
Este pentru prima dată când oamenii de ştiinţă au descoperit legături între zonele sistemului nervos care ştiu când organismul este sătul şi părţi ale creierului implicate în cât de mult îţi place mâncarea. /Rompres/
Cercetarea sugerează că ar putea fi posibilă conceperea unui medicament împotriva obezităţii care să acţioneze asupra centrului plăcerii din creier - regiuni care răspund la satisfacerea dorinţelor şi emoţiilor. Leptina a fost intens studiată încă de când a fost descoperită, în anul 1994. Dar în urmă cu mai mulţi ani s-a descoperit că injecţiile cu acest hormon sunt ineficiente în ceea ce priveşte tratamentele împotriva obezităţii. Doctorul Farooqi a declarat că astfel de medicamente sunt deja studiate şi, în cazul în care se va demonstra că sunt eficiente, vor oprima semnalele creierului care reglează foamea. Medicamentele nu vor determina oamenii să renunţe la mâncare, ci să aleagă cu mai mult discernământ. Cu toate acestea, susţine doctorul, este prea devreme să speculăm când vor fi aceste medicamente disponibile, chiar dacă este foarte posibil ca aceasta să fie concepute în mai puţin de un deceniu.
Studiul pune, de asemenea, sub semnul întrebării ceea ce şi Asociaţia Medicală Britanică susţine, şi anume că oamenii supraponderali sunt pur şi simplu lacomi. ”Activitatea noastră ia în considerare şi acest mod de gândire”, a declarat doctorul. ”Descoperirile noastre conform cărora plăcerea de a mânca este dirijată din punct de vedere biologic ar trebui să încurajeze o atitudine mai înţelegătoare faţă de oameni cu probleme de greutate”.
Cunoştinţele referitoare la acţiunile leptinei au fost obţinute în urma unui studiu efectuat prin scanarea creierului a două persoane care suferă de o boală rară, moştenită ce constă în deficienţă de leptină. Studiul sugerează faptul că acest hormon de suprimare a apetitului acţionează pe de o parte prin diminuarea cantităţii plăcerii pe care o obţinem din partea mâncării. Fără leptină, pacienţii mânâncă excesiv, se bucură de orice fel de mâncare - chiar şi de cea fără gust - şi devin extrem de obezi. După ce li s-a administrat leptină, senzaţia de foame li s-a redus, au devenit mult mai selectivi în ceea ce priveşte mâncare şi au pierdut în greutate. Oamenii de ştiinţă au scanat creierele acestora înainte şi după ce li s-a administrat leptina. Doctorul Farooqi a monitorizat activitatea creierului pacienţilor în timp ce le prezenta imagini cu mâncare în patru momente diferite: înainte şi după tratamentul cu leptină şi în fiecare dintre aceste stadii, înainte şi după masă. Porţiunea creierului care guvernează pofta pentru mâncare, nucleul acumbens, a fost extrem de receptivă la imaginile cu alimente pe care aceştia le-au găsit extrem de apetisante. La oamenii normali, nucleul acumbens este declanşat de alimentele apetisante numai când acestora le este foame. În cazul pacienţilor care suferă de deficienţe de leptină, acesta rămâne activ inclusiv imediat după ce au terminat de mâncat. Dar după ce li s-a administrat hormonul, răspunsul lor a devenit normal, astfel că nucleul acumbens a fost activat în general de mâncarea pe care o preferă şi numai atunci când le este foame.
Este pentru prima dată când oamenii de ştiinţă au descoperit legături între zonele sistemului nervos care ştiu când organismul este sătul şi părţi ale creierului implicate în cât de mult îţi place mâncarea. /Rompres/
