
Medici sancţionaţi în Suceava
Casa Judeţeană de Asigurări de
Sănătate (CJAS) Suceava a sancţionat mai mulţi medici, în urma unor controale
efectuate, în perioada iulie-august, de angajaţii Biroului Control al
instituţiei. Potrivit directorului CJAS Suceava, Cristina Iordăchel, au fost
depistaţi doi medici de familie care nu-şi respectau programul de lucru,
aceştia fiind sancţionaţi cu diminuarea cu 10% a valorii minim garantate a punctului ''per
capita'' pe luna iulie. De asemenea, au fost descoperiţi doi medici specialişti
care au prescris nejustificat medicamente şi au recomandat investigaţii
paraclinice ce nu se impuneau. Ei au primit aceeaşi sancţiune din partea CJAS. Totodată,
cinci medici dentişti care nu respectau orarul de lucru au fost sancţionaţi cu
reducerea cu 10% a contravalorii serviciilor de medicină dentară aferente lunii
iulie. Nereguli majore au fost găsite şi la acordarea şi eliberarea
certificatelor de concedii medicale. Doi medici au primit câte o amendă în
valoare de 2.500 lei. /Rompres/