”În opinia mea, activitatea fizică redusă a populaţiei constituie deja la această oră cea mai serioasă problemă în domeniul sănătăţii”, afirmă Steven Blair de la Universitatea din Carolina de Sud, unul dintre iniţiatorii acestui studiu. ”Cred că tocmai această problemă, precum şi fumatul, influenţează mai mult ca orice creşterea numărului de îmbolnăviri şi a mortalităţii”.Potrivit studiului desfăşurat de experţii americani, locuitorii adulţi ai planetei ar trebui să facă exerciţii fizice de 5 ori pe săptămână, timp de 30 de minute, iar în cazul unor solicitări fizice intensive - de 3 ori pe săptămână, câte 20 de minute. După cum consideră autorii studiului menţionat, este foarte util să faci ”aerobic de intensitate moderată”, ceea ce presupune mers şi jogging relaxat, precum şi alte exerciţii fizice care contribuie la accelerarea bătăilor inimii şi la îmbunătăţirea tonusului muscular. De asemenea, autorii studiului recomandă efectuarea de 2 ori pe săptămână a unui număr de 8-10 exerciţii care în timp vor contribui la dezvoltarea musculaturii. De exemplu, pentru bărbaţi ar fi utilă ridicarea de greutăţi.
Mai mult decât atât, este eronat să se creadă că oamenii aflaţi la pensie nu trebuie să facă sport. Dimpotrivă, potrivit cercetătorilor americani, şi bărbaţii de peste 65 de ani ar trebui să ridice greutăţi şi să facă exerciţii de forţă care să le întărească musculatura şi să le îmbunătăţească tonusul psihic. ”Dacă nu doriţi să vă petreceţi viaţa în compania surorilor medicale, cea mai bună variantă pentru voi este să fiţi convinşi de propria sănătate fizică”, declară Steven Blair, adresându-se pensionarilor.
Însă, nu încape îndoială că toate aceste recomandări pot fi respectate doar în cazul în care persoana în vârstă nu are anumite contraindicaţii. Este clar că unui om care se află în stadiul acut al unui infarct miocardic nu-i arde să facă sport. În schimb, persoanele care suferă de cardiopatie ischemică, de stenocardie, de perturbarea ritmului cardiac, exerciţiile efectuate la aparate speciale, sub îndrumarea medicilor curanţi, sunt foarte utile.
Prin urmare decideţi: fie exerciţii fizice şi un regim alimentar echilibrat, fie supraponderalitate, hipodinamism şi, ca urmare, boli grave şi îmbătrânirea prematură a organismului. /Rompres/.