În ceea ce priveşte dialogul cu autorităţile, acesta este apreciat ca fiind unul "al surzilor". Acad. prof. dr. Bălăceanu Stolnici a menţionat însă că nu se poate aştepta ajutor numai de la stat, ci ar trebui să existe o conlucrare stat - ONG-uri, aşa cum se întâmplă în străinătate, altfel lucrurile rămân aşa cum sunt.
Preşedintele Asociaţiei Medicilor Pensionari din România, dr. Virginia Ioan, a subliniat că s-au făcut demersuri pentru a asigura un suport pentru medici. Un prim pas făcut este acela că s-a reuşit să se obţină şi pentru medicii pensionari care au activat în perioada '42 - '62, fără să aibă o carte de muncă şi fără să aibă trecut salariul, să li se acorde o pensie pornind de la salariul mediu pe economie şi nu de la salariul minim pe economie. Acest lucru se va întâmpla începând cu 1 iulie şi vor beneficia 1.000 de medici. Dr. Virginia Ioan a menţionat că pensia medie la un medic este de şase sute de lei, ceea ce este extrem de puţin.
Asociaţia Medicilor Pensionari a semnalat că în continuare există probleme în ceea ce priveşte acordarea de medicamente gratuit şi de asistenţă medicală. De asemenea, în opinia participanţilor, deşi au salvat vieţi, au lucrat o viaţă în slujba omului, medicii pensionari sunt trataţi incorect, astfel că ei, pentru a-şi putea efectua nişte analize mai sofisticate de care au nevoie, trebuie să se interneze în spital, întrucât ambulatoriile spun că nu au bani. În ceea ce priveşte medicamentele, gratuitatea acestora nu s-a rezolvat încă.
O problemă ridicată de Asociaţia Medicilor Pensionari a fost şi aceea a înfiinţării unor case de retragere pentru pensionari, absolut necesare în cazul persoanelor care rămân singure, neajutorate şi care nu vor să fie tratate sau duse într-un azil de bătrâni.
Dr. Virginia Ioan a explicat că în Elveţia sunt case speciale, aşa-numitele case de retragere, unde pensionarii sunt găzduiţi în camere cu câte două paturi, au asigurate toate condiţiile ca şi când ar fi într-o familie, ei contribuind cu pensia lor şi având facilităţi în ceea ce priveşte chiar instruirea în continuare ca medici şi asigurarea unui timp de recreere şi de distracţie, efectuarea de excursii.
Această propunere făcută de Asociaţia Medicilor Pensionari aşteaptă în prezent răspuns din partea autorităţilor. Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de ªanse şi autorităţile locale ar fi cele care ar trebui să se implice în acest lucru, a subliniat, la rândul său, Andreia Szakacs, consilier în Ministerul Sănătăţii.
Ea a spus că aşteaptă orice propunere din partea Asociaţiei Medicilor Pensionari pe care să o supună atenţiei Ministerului Sănătăţii, care, la rândul său, să aibă o iniţiativă legislativă.
În opinia reprezentanţilor medicilor pensionari, Ministerul Muncii ar trebui să se implice şi să acorde un sprijin mai mare, aşa cum se întâmplă în alte ţări.
Până acum, în sprijinul medicilor pensionari a venit Colegiul Medicilor din Bucureşti care le trimite fie pachete, de fiecare dată de Paşti şi de Crăciun, fie mese calde sau le dă ajutor în gospodărie.
În prezent, Asociaţia Medicilor Pensionari din România are 3.500 de membri şi dispune de filiale în aproape toate judeţele ţării.
/Rompres/