Ordinea la naştere influenţează
coeficientul de inteligenţă (IQ). Cei care se nasc primii, îi întrec în
inteligenţă pe fraţii lor mai mici. De ce? La această întrebare răspund, în cel
mai nou număr al revistei "Science", cercetători din Norvegia. Cunoscutul
cercetător, inventator şi călător britanic, Francis Galton (vărul lui Charles
Darwin), observa în cartea sa English Men of Science: Their Nature and Nurture, publicată în
1874, că fraţii mai mari ocupă posturi mult mai respectabile decât cei mai
mici. În opinia lui, fenomenul era atât de des, încât nu putea fi doar un rod
al întâmplării. Galton a fost precursorul cercetărilor asupra inteligenţei. L-a
preocupat o întrebare: nivelul intelectual depinde de trăsăturile ereditare
(nature) sau de influenţa mediului (nurture)?
Lucrarea sa a generat o dispută care încă este de actualitate. În 1973, revista "Science" a publicat rezultatele cercetărilor unor oameni de ştiinţă din Danemarca, ce arătau că nivelul IQ în rândul bărbaţilor tineri este invers proporţional ordinii la naştere - cu cât fratele era mai tânăr, cu atât era mai puţin inteligent.
Încercând să afle de ce se întâmplă aşa, oamenii de ştiinţă au propus câteva posibile răspunsuri. Potrivit unuia dintre ele, primul copil se dezvoltă în condiţii mult mai confortabile decât următorii. Părinţii pot să-şi consacre atenţia primul născut şi, în consecinţă, să-l răsfeţe intelectual.
Alte ipoteze fac referire la dezvoltarea fătului în pântecul matern. Una dintre ele susţine că inteligenţa mai slabă a fraţilor mai mici poate fi determinată de atacul anticorpilor mamei asupra creierului fătului, care pentru organismul ei reprezintă un corp străin. Din cauză că nivelul anticorpilor materni creşte cu fiecare nouă sarcină, de aici şi atacurile mult mai dăunătoare creierului următorilor copii.
Alţi oameni de ştiinţă au pus sub semnul întrebării cercetările daneze. Ei au afirmat că autorii lucrării nu au luat în considerare faptul că familiile cu mai mulţi copii sunt întemeiate de oameni cu statut social inferior, prin urmare cu un IQ mai scăzut. Prin urmare, sunt dificil de comparat cu familiile educate, în care părinţii se dedică propriei cariere profesionale şi cresc doar un singur urmaş.
Această capcană, care ar fi putut deforma rezultatele analizei, a fost evitată de medicul şi cercetătorul norvegieni Petter Kristensen de la Universitatea din Oslo şi Tor Bjerkedal din serviciul medical norvegian al forţelor armate. Ei au analizat datele a aproape 250.000 de recruţi, care în perioada 1985-2004 au împlinit 18-19 ani şi în timpul recrutării au fost supuşi unui test de inteligenţă.
Analiza oamenilor de ştiinţă norvegieni indică fără echivoc faptul că ordinea la naştere influenţează nivelul inteligenţei copiilor din aceeaşi familie. Recruţii care fuseseră primii fii născuţi aveau un IQ în medie cu 2,3 puncte mai mare decât fraţii de după ei. Diferenţa între al doilea şi al treilea fiu s-a ridicat în medie la 1.3 puncte.
Kristensen şi Bjerkedal nu s-au oprit însă aici. Cu toate că analiza confirma lucrarea colegilor danezi din urmă cu 30 de ani, totuşi nu răspundea la întrebarea de bază: de unde apar aceste diferenţe la nivelul IQ la fraţi? Ei s-au decis să verifice cum arăta "repartizarea" inteligenţei la tinerii norvegieni ai căror fraţi muriseră la vârsta de sugar.
Aici au întâlnit o regularitate neaşteptată. În cazul decesului fratelui mai mare, al doilea şi al treilea au avansat un pas în "ierarhia IQ". Al doilea frate a devenit la fel de inteligent ca şi când s-ar fi născut primul, iar al treilea atât de isteţ de parcă ar fi fost al doilea născut.
Dacă în familie muriseră doi fraţi - primul şi al doilea - atunci al treilea ajungea la coeficientul de inteligenţă al primului născut.
Care ar fi concluzia? Oamenii de ştiinţă norvegieni concluzionează că nivelul inteligenţei nu rezultă din ordinea la naştere. În schimb depinde de statutul social legat de postura de frate mai mare. Despre ce statut este vorba?
Acest lucru este explicat în noul "Science" de dr. Frank Sulloway, psiholog la Universitatea Berkley, California. El observă că dacă este analizat nivelul IQ al fraţilor înainte să împlinească 12 ani, şi nu la 18-19 ani, acea "repartizare în trepte a inteligenţei" arată exact invers. Mai inteligenţi vor fi copiii rezultaţi din a doua sau a treia naştere. Cum se face că, după câţiva ani are loc o inversare a rolurilor şi fraţii mai mari, maturizându-se, îi surclasează intelectual pe cei mai mici?
Sulloway face referire la lucrarea prof. Robert Zajonc de acum 30 de ani, în care acesta emitea teza potrivit căreia copiii mai mari îşi dezvoltă inteligenţa transmiţând cunoştinţele despre viaţă fraţilor. Învăţându-i pe fraţii sau surorile mai mici, îşi pun în ordine gândurile şi se instruiesc în a le exprima.
ªi ultima întrebare: 2,3 puncte diferenţă la IQ înseamnă mult? Sulloway afirmă că nu ar trebui să neglijăm această, ar părea, neînsemnată superioritate a intelectului. "Dacă în Norvegia ar exista doar două feluri de universităţi, pentru studenţii cu IQ ridicat şi pentru cei cu IQ scăzut - scrie psihologul american - atunci primii născuţi ar avea cu 13% mai multe şanse să intre la o şcoală mai bună decât fraţii lor mai mici. Diferenţele legate de posibilităţi şi şanse, folosite sau nu, cresc inevitabil odată cu trecerea anilor".
/Rompres/
Lucrarea sa a generat o dispută care încă este de actualitate. În 1973, revista "Science" a publicat rezultatele cercetărilor unor oameni de ştiinţă din Danemarca, ce arătau că nivelul IQ în rândul bărbaţilor tineri este invers proporţional ordinii la naştere - cu cât fratele era mai tânăr, cu atât era mai puţin inteligent.
Încercând să afle de ce se întâmplă aşa, oamenii de ştiinţă au propus câteva posibile răspunsuri. Potrivit unuia dintre ele, primul copil se dezvoltă în condiţii mult mai confortabile decât următorii. Părinţii pot să-şi consacre atenţia primul născut şi, în consecinţă, să-l răsfeţe intelectual.
Alte ipoteze fac referire la dezvoltarea fătului în pântecul matern. Una dintre ele susţine că inteligenţa mai slabă a fraţilor mai mici poate fi determinată de atacul anticorpilor mamei asupra creierului fătului, care pentru organismul ei reprezintă un corp străin. Din cauză că nivelul anticorpilor materni creşte cu fiecare nouă sarcină, de aici şi atacurile mult mai dăunătoare creierului următorilor copii.
Alţi oameni de ştiinţă au pus sub semnul întrebării cercetările daneze. Ei au afirmat că autorii lucrării nu au luat în considerare faptul că familiile cu mai mulţi copii sunt întemeiate de oameni cu statut social inferior, prin urmare cu un IQ mai scăzut. Prin urmare, sunt dificil de comparat cu familiile educate, în care părinţii se dedică propriei cariere profesionale şi cresc doar un singur urmaş.
Această capcană, care ar fi putut deforma rezultatele analizei, a fost evitată de medicul şi cercetătorul norvegieni Petter Kristensen de la Universitatea din Oslo şi Tor Bjerkedal din serviciul medical norvegian al forţelor armate. Ei au analizat datele a aproape 250.000 de recruţi, care în perioada 1985-2004 au împlinit 18-19 ani şi în timpul recrutării au fost supuşi unui test de inteligenţă.
Analiza oamenilor de ştiinţă norvegieni indică fără echivoc faptul că ordinea la naştere influenţează nivelul inteligenţei copiilor din aceeaşi familie. Recruţii care fuseseră primii fii născuţi aveau un IQ în medie cu 2,3 puncte mai mare decât fraţii de după ei. Diferenţa între al doilea şi al treilea fiu s-a ridicat în medie la 1.3 puncte.
Kristensen şi Bjerkedal nu s-au oprit însă aici. Cu toate că analiza confirma lucrarea colegilor danezi din urmă cu 30 de ani, totuşi nu răspundea la întrebarea de bază: de unde apar aceste diferenţe la nivelul IQ la fraţi? Ei s-au decis să verifice cum arăta "repartizarea" inteligenţei la tinerii norvegieni ai căror fraţi muriseră la vârsta de sugar.
Aici au întâlnit o regularitate neaşteptată. În cazul decesului fratelui mai mare, al doilea şi al treilea au avansat un pas în "ierarhia IQ". Al doilea frate a devenit la fel de inteligent ca şi când s-ar fi născut primul, iar al treilea atât de isteţ de parcă ar fi fost al doilea născut.
Dacă în familie muriseră doi fraţi - primul şi al doilea - atunci al treilea ajungea la coeficientul de inteligenţă al primului născut.
Care ar fi concluzia? Oamenii de ştiinţă norvegieni concluzionează că nivelul inteligenţei nu rezultă din ordinea la naştere. În schimb depinde de statutul social legat de postura de frate mai mare. Despre ce statut este vorba?
Acest lucru este explicat în noul "Science" de dr. Frank Sulloway, psiholog la Universitatea Berkley, California. El observă că dacă este analizat nivelul IQ al fraţilor înainte să împlinească 12 ani, şi nu la 18-19 ani, acea "repartizare în trepte a inteligenţei" arată exact invers. Mai inteligenţi vor fi copiii rezultaţi din a doua sau a treia naştere. Cum se face că, după câţiva ani are loc o inversare a rolurilor şi fraţii mai mari, maturizându-se, îi surclasează intelectual pe cei mai mici?
Sulloway face referire la lucrarea prof. Robert Zajonc de acum 30 de ani, în care acesta emitea teza potrivit căreia copiii mai mari îşi dezvoltă inteligenţa transmiţând cunoştinţele despre viaţă fraţilor. Învăţându-i pe fraţii sau surorile mai mici, îşi pun în ordine gândurile şi se instruiesc în a le exprima.
ªi ultima întrebare: 2,3 puncte diferenţă la IQ înseamnă mult? Sulloway afirmă că nu ar trebui să neglijăm această, ar părea, neînsemnată superioritate a intelectului. "Dacă în Norvegia ar exista doar două feluri de universităţi, pentru studenţii cu IQ ridicat şi pentru cei cu IQ scăzut - scrie psihologul american - atunci primii născuţi ar avea cu 13% mai multe şanse să intre la o şcoală mai bună decât fraţii lor mai mici. Diferenţele legate de posibilităţi şi şanse, folosite sau nu, cresc inevitabil odată cu trecerea anilor".
/Rompres/
