Deocamdată, rezultatele studiului – în care au fost implicaţi peste 1.600 de pacienţi – nu pot fi explicate, iar experţii avertizează că persoanele obeze sunt oricum predispuse dezvoltării bolilor de inimă.
„Cu toate că nu există nicio îndoială că persoanele supraponderale, obeze sau foarte obeze prezintă un risc crescut de dezvoltare a diabetului, a hipertensiunii şi a bolilor de inimă, studiul nostru relevă că odată ce a avut loc un eveniment coronar, pacienţii obezi au şanse mai mari de viaţă decât cei cu o greutate normală. Cercetări suplimentare sunt necesare pentru explicarea acestui fenomen”, a declarat şeful echipei de cercetători, dr. Heinz Buettner.
/Rompres/