Potrivit ministrului, deocamdată, pentru această corelare, ale cărei amănunte exacte vor fi stabilite până la toamnă, sunt acreditate doar institutele oncologice din Bucureşti şi Cluj, dar până anul următor ar putea fi inclus şi cel din Iaşi, pentru a acoperi cele trei mari regiuni istorice ale României.
Cele două noi programe, de oncologie şi psihiatrie, care se vor corela cu cel de evaluare a sănătăţii, se vor desfăşura pe parcursul mai multor ani, cel mai probabil până la cinci. Sumele necesare derulării acestor programe vor fi asigurate tot de la bugetul Ministerului Sănătăţii Publice, mai precis din taxa de viciu.
Ministrul a explicat că acest program de evaluare a sănătăţii nu are nici o legătură cu investigaţiile pe care oamenii trebuie să şi le facă în cazul în care au o problemă, ci este o încercare de determinare a populaţiei să-şi facă un set suplimentar de analize. Începând cu iunie 2007, românii vor primi, cu o lună înaintea celei în care sunt născuţi, o scrisoare prin care sunt îndemnaţi să facă aceste analize şi în care li se prezintă paşii care trebuie urmaţi. Această soluţie a fost adoptată pentru o desfăşurare în bune condiţii a programului şi pentru a preveni aglomerările. /Rompres/