La un colocviu recent
s-a discutat despre îngrijirea vârstnicilor bolnavi de cancer, scrie trimisul
special la Marsilia al cotidianului francez Libération, într-o ediţie recentă a
publicaţiei. Bătrân şi canceros... Iată un duo fatal, inseparabil, cu o
legătură de cauzalitate între elementele sale - atât de evidentă, încât nu ar
fi nimic de făcut: cu cât suntem mai în etate, cu atât riscul de a ne
îmbolnăvi de cancer este şi el mai mare. Este evident adevărat şi este evident
mai complicat, după cum a putut-o detalia un colocviu inedit, ale cărui lucrări
s-au desfăşurat, în prima săptămână a lunii aprilie, la Marsilia /un mare oraş
din sudul Franţei/, pe tema ''Cancerul subiectului în vârstă, dilema
îmbătrânirii''. Acesta a fost organizat de Canceropolul din regiunea
Provence-Alpes-Cote d'Azur /PACA/, Institutul Naţional /francez/ pentru
Sănătate şi Cercetare Medicală /INSERM/ şi Institutul Paoli-Calmettes.
Cifrele sunt implacabile. Astfel, 59 000 de cazuri survin între 65 şi 79 de ani, ceea ce reprezintă, proporţional, de două ori mai multe decese. ''Pacienţii de peste 75 de ani reprezintă 30 la sută dintre noile cazuri de cancer'', spune dr. Pascale Grosclaude, directoarea Registrului Naţional al Cancerului. Alte cifre: ''47 la sută dintre noile cazuri de cancer la bărbaţi afectează persoane de peste 70 de ani.'' În Statele Unite, 12 la sută dintre persoane sunt trecute de 65 de ani, şi, totuşi, ele reprezintă 50 la sută din noile cazuri.
''Expunere''
Ce să deducem de aici? Faptul că boala canceroasă este strâns legată de vârstă?..., întreabă dr. Grosclaude. Desigur, dar este altceva decât o simplă cauzalitate. Mai întâi, nu există un cancer, ci există cancere care afectează oamenii la vârste foarte diferite ale vieţii.'' De exemplu, dacă cancerul colorectal afectează bărbatul la 72 de ani - în medie - şi femeia la 75 de ani, ori dacă cancerul de prostată afectează la 74 de ani, alte cancere privesc persoane mult mai tinere - limfoamele aşa-numite ale lui Hodgkin afectează bărbaţii la 40 de ani - în medie -, iar femeile, la 35 de ani. Cât despre cancerul mamar, acesta apare în medie la 61 de ani, ceea ce nu înseamnă o vârstă foarte avansată. ''Ceea ce pare cel mai determinant este durata expunerii la un risc. Riscul cancerului pulmonar este legat de numărul anilor de fumat, şi nu de vârstă în mod direct. La fel este şi în ceea ce priveşte mezoteliomul /calificat şi drept cancerul azbestului, el afectează învelişul plămânilor, cavitatea abdominală sau învelişul inimii/'', analizează dr. Pascale Grosclaude. ''Paradoxal, adaugă prof. Lodovico Balducci - o figură emblematică a oncogeriatriei /studierea cancerelor la persoanele vârstnice, fondată în urmă cu mai puţin de 20 de ani/, care practică la Spitalul din Tampa /statul american Florida/ -, cancerul este mai degrabă o boală ce survine la o persoană sănătoasă. Or, bătrâneţea înseamnă multe boli, comorbidităţi, şi multă oboseală.''
ªi, de altfel, ce este bătrâneţea, în termeni biologici? Cu ocazia colocviului, numeroşi cercetători s-au întrebat în legătură cu procesul de ''senescenţă''. O celulă care devine canceroasă este, oare, o celulă prea bătrână? Dacă bătrâneţea se manifestă, desigur, printr-o slăbire a sistemului imunitar, ea este - mai ales - ''o inflamaţie generală'', explică prof. Balducci. ''Trebuie să distingem între îmbătrânire, pe de o parte, şi modificările induse de boli, pe de altă parte'', remarcă dr. Malek Djabali, biolog la Marsilia. Prof Balducci adaugă: ''Vârsta, ca atare, nu provoacă cancer, ci acesta este un cuplu complex, cu contururi nesigure, depinzând de numeroşi factori. Tratarea cancerului la persoana vârstnică rămâne prost stăpânită, ea este, adesea, făcută orbeşte, fără un reper clar şi fără un protocol redactat clar. Cu o constatare: se tratează, adesea, prea mult, ori nu se tratează destul persoana în vârstă. Ca şi cum ar exista teama de a o trata. ''În marea majoritate, aminteşte prof. Balducci, tratamentele nu sunt adaptate. În toate studiile internaţionale, s-a putut nota faptul că chimioterapiile sunt fie prea slabe, fie prea toxice.''
''Discriminare''
Un alt indicator al unui dezinteres: în testele clinice, persoanele în vârstă de peste 60 de ani sunt de cinci ori mai puţin reprezentate. Jean-Paul Moatti, economist în sănătate, se întreabă: ''Oare slaba dozare a tratamentului utilizat la persoana vârstnică este legată de o cerere a pacientului care nu vrea să suporte un tratament prea agresiv, ori depinde de alegerea medicului? Dacă aşa stau lucrurile, se pune problema discriminării.'' Aceste decalaje în tratament sunt cu atât mai problematice cu cât toate studiile prezentate la Marsilia atestă că rata supravieţuirii, în cazul în care se ia un tratament, nu este legată de vârstă.
Concluzia prof. Dominique Maraninchi, directorul Institutului Naţional pentru Cancer: ''În final, este urgent să se lucreze asupra acestor două noţiuni, nu numai în termeni de tratamente, ci şi în termeni de prevenire.''
Cifrele sunt implacabile. Astfel, 59 000 de cazuri survin între 65 şi 79 de ani, ceea ce reprezintă, proporţional, de două ori mai multe decese. ''Pacienţii de peste 75 de ani reprezintă 30 la sută dintre noile cazuri de cancer'', spune dr. Pascale Grosclaude, directoarea Registrului Naţional al Cancerului. Alte cifre: ''47 la sută dintre noile cazuri de cancer la bărbaţi afectează persoane de peste 70 de ani.'' În Statele Unite, 12 la sută dintre persoane sunt trecute de 65 de ani, şi, totuşi, ele reprezintă 50 la sută din noile cazuri.
''Expunere''
Ce să deducem de aici? Faptul că boala canceroasă este strâns legată de vârstă?..., întreabă dr. Grosclaude. Desigur, dar este altceva decât o simplă cauzalitate. Mai întâi, nu există un cancer, ci există cancere care afectează oamenii la vârste foarte diferite ale vieţii.'' De exemplu, dacă cancerul colorectal afectează bărbatul la 72 de ani - în medie - şi femeia la 75 de ani, ori dacă cancerul de prostată afectează la 74 de ani, alte cancere privesc persoane mult mai tinere - limfoamele aşa-numite ale lui Hodgkin afectează bărbaţii la 40 de ani - în medie -, iar femeile, la 35 de ani. Cât despre cancerul mamar, acesta apare în medie la 61 de ani, ceea ce nu înseamnă o vârstă foarte avansată. ''Ceea ce pare cel mai determinant este durata expunerii la un risc. Riscul cancerului pulmonar este legat de numărul anilor de fumat, şi nu de vârstă în mod direct. La fel este şi în ceea ce priveşte mezoteliomul /calificat şi drept cancerul azbestului, el afectează învelişul plămânilor, cavitatea abdominală sau învelişul inimii/'', analizează dr. Pascale Grosclaude. ''Paradoxal, adaugă prof. Lodovico Balducci - o figură emblematică a oncogeriatriei /studierea cancerelor la persoanele vârstnice, fondată în urmă cu mai puţin de 20 de ani/, care practică la Spitalul din Tampa /statul american Florida/ -, cancerul este mai degrabă o boală ce survine la o persoană sănătoasă. Or, bătrâneţea înseamnă multe boli, comorbidităţi, şi multă oboseală.''
ªi, de altfel, ce este bătrâneţea, în termeni biologici? Cu ocazia colocviului, numeroşi cercetători s-au întrebat în legătură cu procesul de ''senescenţă''. O celulă care devine canceroasă este, oare, o celulă prea bătrână? Dacă bătrâneţea se manifestă, desigur, printr-o slăbire a sistemului imunitar, ea este - mai ales - ''o inflamaţie generală'', explică prof. Balducci. ''Trebuie să distingem între îmbătrânire, pe de o parte, şi modificările induse de boli, pe de altă parte'', remarcă dr. Malek Djabali, biolog la Marsilia. Prof Balducci adaugă: ''Vârsta, ca atare, nu provoacă cancer, ci acesta este un cuplu complex, cu contururi nesigure, depinzând de numeroşi factori. Tratarea cancerului la persoana vârstnică rămâne prost stăpânită, ea este, adesea, făcută orbeşte, fără un reper clar şi fără un protocol redactat clar. Cu o constatare: se tratează, adesea, prea mult, ori nu se tratează destul persoana în vârstă. Ca şi cum ar exista teama de a o trata. ''În marea majoritate, aminteşte prof. Balducci, tratamentele nu sunt adaptate. În toate studiile internaţionale, s-a putut nota faptul că chimioterapiile sunt fie prea slabe, fie prea toxice.''
''Discriminare''
Un alt indicator al unui dezinteres: în testele clinice, persoanele în vârstă de peste 60 de ani sunt de cinci ori mai puţin reprezentate. Jean-Paul Moatti, economist în sănătate, se întreabă: ''Oare slaba dozare a tratamentului utilizat la persoana vârstnică este legată de o cerere a pacientului care nu vrea să suporte un tratament prea agresiv, ori depinde de alegerea medicului? Dacă aşa stau lucrurile, se pune problema discriminării.'' Aceste decalaje în tratament sunt cu atât mai problematice cu cât toate studiile prezentate la Marsilia atestă că rata supravieţuirii, în cazul în care se ia un tratament, nu este legată de vârstă.
Concluzia prof. Dominique Maraninchi, directorul Institutului Naţional pentru Cancer: ''În final, este urgent să se lucreze asupra acestor două noţiuni, nu numai în termeni de tratamente, ci şi în termeni de prevenire.''
