Măsurarea fosforilării P70 S6-kinazei (P70S6K) în
celulele sanguine periferice poate fi utilizată pentru monitorizarea eficienţei
antitumorale a rapamycinei la pacienţii cu sarcom Kaposi care au fost
transplantaţi susţine un raport din numărul din martie al revistei American Journal of Kidney Diseases.
Studiile anterioare au sugerat că activarea AKT şi supraexpresia P70S6K din
celulele tumorale sunt cei mai buni factori predictivi ai
sensibilitaţii la rapamycin.
Dr. Salvatore Di Paolo de la universitatea din Bari, Italia, împreună cu asociaţii săi, au investigat fosforilarea P70S6K şi a AKT şi relaţia dintre fosforilare şi rezultatele a 10 pacienţi cu sarcom kaposi transplantaţi renal, bolnavi urmăriţi înainte şi după şase luni de tratament cu rapamycin. Autorii au raportat că fosforilarea P70S6K de la nivelul celulelor mononucleare din sângele periferic a fost de două până la patru ori mai crescută la pacienţii cu transplant renal şi cu sarcom Kaposi în comparaţie cu pacienţii cu transplant dar fără sarcom Kaposi, în timp ce activarea AKT a fost deprimată la bolnavii cu sarcom Kaposi. Tratamentul cu rapamycin timp de şase luni a dus la revenirea fosforilării P70S6K şi la revenirea activării AKT la valori similare cu cele ale pacienţilor din lotul de control, au arătat rezultatele. Pacienţii care au prezentat o regresie mai lentă a leziunilor tegumentare au avut nivele bazale ale fosforilării mai scăzute, cu toate că aveau nivele mai ridicate decât bolnavii din grupul de control.
În concluzie oamenii de ştiinţă au subliniat că o supraactivare a P70S6K bazale în celulele mononucleate din sângele bolnavilor transplantaţi se asociază cu instalarea leziunilor tegumentare din sarcomul Kaposi în timp ce depresia fosforilării P70S6K după o expunere pe termen lung la un inhibitor al mTOR ca rapamycina este asociată cu regresia leziunilor tegumentare. Gradul inhibiţiei fosforilării P70S6K poate ajuta în timp la monitorizarea efectelor rapamycinei au subliniat de asemenea cercetătorii.
Am J Kidney Dis 2007;49:462-470.
Sursa: www.labinfo.ro
Dr. Salvatore Di Paolo de la universitatea din Bari, Italia, împreună cu asociaţii săi, au investigat fosforilarea P70S6K şi a AKT şi relaţia dintre fosforilare şi rezultatele a 10 pacienţi cu sarcom kaposi transplantaţi renal, bolnavi urmăriţi înainte şi după şase luni de tratament cu rapamycin. Autorii au raportat că fosforilarea P70S6K de la nivelul celulelor mononucleare din sângele periferic a fost de două până la patru ori mai crescută la pacienţii cu transplant renal şi cu sarcom Kaposi în comparaţie cu pacienţii cu transplant dar fără sarcom Kaposi, în timp ce activarea AKT a fost deprimată la bolnavii cu sarcom Kaposi. Tratamentul cu rapamycin timp de şase luni a dus la revenirea fosforilării P70S6K şi la revenirea activării AKT la valori similare cu cele ale pacienţilor din lotul de control, au arătat rezultatele. Pacienţii care au prezentat o regresie mai lentă a leziunilor tegumentare au avut nivele bazale ale fosforilării mai scăzute, cu toate că aveau nivele mai ridicate decât bolnavii din grupul de control.
În concluzie oamenii de ştiinţă au subliniat că o supraactivare a P70S6K bazale în celulele mononucleate din sângele bolnavilor transplantaţi se asociază cu instalarea leziunilor tegumentare din sarcomul Kaposi în timp ce depresia fosforilării P70S6K după o expunere pe termen lung la un inhibitor al mTOR ca rapamycina este asociată cu regresia leziunilor tegumentare. Gradul inhibiţiei fosforilării P70S6K poate ajuta în timp la monitorizarea efectelor rapamycinei au subliniat de asemenea cercetătorii.
Am J Kidney Dis 2007;49:462-470.
Sursa: www.labinfo.ro
