Potrivit lui Andrew Chan, principalul autor al studiului, "utilizarea aspirinei pe o perioadă cuprinsă între unul şi cinci ani este asociată unei scăderi importante a mortalităţii din cauza bolilor cardiovasculare".
Acest cercetător de la ªcoala de Medicină a Universităţii Harvard a precizat totuşi că rezultatele nu au fost observate decât la doze mici şi moderate de aspirină. De asemenea, efectele medicamentului sunt mai importante la femeile mature şi la cele care prezintă riscuri cardiovasculare mai mari.
"În schimb, o netă diminuare a riscului de deces de cancer nu a fost observată înainte de zece ani de utilizare a aspirinei", a adăugat Chan.
Dintre cele 79.439 de participante la studiul început în 1980, 45.305 nu au luat aproape niciodată aspirină, 29.132 au utilizat doze mici sau moderate (între unul şi 14 comprimate de 325 de miligrame pe săptămână), iar 5.000 au luat peste 14 comprimate pe săptămână.
Autorii avertizează totuşi că aspirina nu trebuie administrată preventiv, fără acordul unui medic. (AFP, Rompres)