Echipa lui Dick a descoperit că mai multe variaţii la nivelul genei CHRM2 pot fi corelate cu o mică diferenţă în îndeplinirea scorului IQ. Atunci când o persoană a prezentat mai mult de o variaţie pozitivă în interiorul acestei gene, îmbunătăţirea performanţei IQ-ului a fost cumulativă. Gena CHRM2 situată la nivelul cromozomului 7 activează o multitudine de căi intracerebrale implicate în procesele de învăţare, în memorare şi în alte funcţii cerebrale.
Cercetătorii nu au înţeles încă cum îşi exercită gena efectul asupra inteligenţei. Inteligenţa a fost una dintre primele trăsături care a atras atenţia celor interesaţi de interrelaţia dintre factorii genetici şi cei de mediu. Studii efectuate în trecut au arătat că copiii daţi spre adopţie au un IQ mai bine corelat cu cel al părinţilor naturali, cu care împart genele, decât cu al părinţilor adoptivi, cu care împart acelaşi mediu. Cu toate acestea genele care au fost identificate în trecut sunt cele care au un efect profund negativ asupra inteligenţei-ca de exemplu gene care cauzează retardul mental.
Genele care contribuie la o diferenţiere mult mai puţin dramatică au fost însă foarte greu de izolat. Echipa lui Dick nu este prima care găseşte o legătură între inteligenţă şi gena CHRM2. În 2003 un grup din Minnesota a urmărit un singur marker în interiorul acestei gene şi a punctat faptul că variaţia respectivă creşte IQ-ul. Mult mai recent un studiu danez ce a urmărit 3 regiuni ale ADN-ului de la nivelul acestei gene a prezentat influenţa acestor regiuni asupra inteligenţei. În acest nou studiu oamenii de ştiinţă au testat mai mulţi markeri genetici dealungul genei. “Dacă ne uităm la variaţia unui singur marker acesta ar putea influenţa scorul IQ cu 2-4 puncte, în funcţie de varianta pe care persoana o posedă. Noi am găsit că aceste variaţii au efecte cumulative astfel încât dacă o persoană are toate variaţiile bune iar alte pe toate cele rele diferenţa între IQ-uri poate fi între 15-20 de puncte” a explicat Dick. Din păcate numărul persoanelor care se situează la aceste două extremităţi este atât de mic încât rezultatele obţinute nu sunt semnificative statistic însă au permis remarcarea unor diferenţe substanţiale atunci când au fost combinate informaţii dealungul mai multor regiuni de la nivelul genei.
Următorul pas care trebui făcut este înţelegerea a ceea ce se întâmplă din punct de vedere biologic la nivelul genei şi cum afecteză aceste procese performanţele cognitive. Este încă prea devreme pentru a preconiza cum pot mici modificări de la nivelul unei gene să afecteze comunicare intracerebrală astfel încât aceasta să se resfrângă asupra inteligenţei, însă este mai mult ca sigur că există şi alte gene pe lângă CHRM2 implicate în acest proces.
Sursa: www.labinfo.ro