Un studiu recent de la Centrul de Diabet Joslin
încearcă să explice de ce unii pot mânca cantităţi imense de mâncare fără a se
îngrăşa şi fără a deveni diabetici în timp ce alţii sunt mult mai expuşi să
dezvolte diabet sau să devină obezi indiferent de dieta pe care o urmează. În
studiu s-au folosit două rase de şoareci cu tendinţe diferite de creştere în
greutate şi de dezvoltare a diabetului în condiţiile unui regim dietetic
bogat în grăsimi. Astfel au fost identificate mecanisme genetice şi celulare
care pot preveni la anumiţi şoareci creşterea în greutate şi dezvoltarea
sindromului x metabolic.
”Cu toate că studiul s-a efectuat pe şoareci evidenţiază noi mecanisme care stau la baza capacităţii unor şoareci diferiţi din punct de vedere genetic-şi poate a unor oameni diferiţi din punct de vedere genetic-de a nu câştiga în greutate în condiţiile unui regim caloric foarte bogat” a afirmat investigatorul şef C. Ronald Kahn.
Studiul publicat în ediţia online din februarie a Proceedings of the National Academy of Sciences se bazează pe studiile, efectuate dealungul anilor la Joslin sau în altă parte, asupra metabolismului energetic şi asupra geneticii celulelor adipoase.
Se ştie de multă vreme că oamenii diferă în mod semnificativ din punctul de vedere al tendinţei de creştere în greutate sau tendinţei de a dezvolta sindrom x metabolic. Peste 60 de milioane de americani sunt fie obezi fie bolnavi cu sindrom x metabolic fiind expuşi riscului dezvoltării diabetului zaharat tip 2 şi complicaţiilor acestuia inclusiv bolile cardiovasculare. Momentan 21 de milioane de americani au diabet zaharat iar o treime dintre ei nici măcar nu ştiu că suferă de această boală.
Studiile efectuate în trecut au subliniat funcţiile diferite pe care le au cele două tipuri de celule adipoase:albe şi brune. “Grăsimea albă”, cea mai familiară formă de ţesut adipos care se acumulează la nivelul abdomenului, coapselor şi în ţesutul celular subcutanat stochează energie pentru nevoile energetice ulterioare în timp ce ţesutul adipos brun are funcţie de ardere şi generează căldură. Þesutul adipos alb, în care lipidele sunt împachetate în picături mari, se găseşte în jurul organelor viscerale în timp ce ţesutul adipos brun, în care lipidele sunt împachetate în picături mici, se găseşte în jurul mitocondriilor. Acest ţesut adipos brun se întâlneşte la copii şi tinde să dispară la adulţi.
În 2005 în cadrul unui studiu efectuat la Joslin au fost descoperite genele care controlează formarea precursorilor celulari care ulterior vor da naştere celulelor adipoase brune. Acest studiu arată că celule adipoase brune pot să nu dispară la animale adulte şi că cantităţi mici din acest tip de ţesut adipos pot proteja de diabet şi de obezitate.
Studiul a debutat prin cuantificarea energiei bazale cheltuite şi stabilirea rolului acesteia în dezvoltarea obezitaţii şi sindromului x metabolic la cele două rase de şoareci(B6 respectiv I29). ªoarecii B6 sunt folosiţi frecvent la cercetările efectuate asupra metabolismului şi sunt un model frecvent implicat pentru inducerea obezităţii. Atunci când sunt expuşi unui regim dietetic bogat în grăsimi şoarecii B6 dezvoltă obezitate severă, au nivele crescute ale glicemiei şi rezistenţă la insulină cu nivele foarte înalte de insulină. În opoziţie, şoarecii I29 câştigă în greutate în medie cu 30-50% mai puţin şi au fost consideraţi a fi rezistenţi la obezitatea indusă prin dietă şi rezistenţi la intoleranţă la glucoză. În acest studiu cercetătorii au arătat că aceste diferenţe sunt datorate cheltuirii unei cantităţi mai mari de energie bazală la şoarecii I29 la care au fost identificate mănunchiuri de celule adipoase brune printre fibrele musculare. Studiile următoare se vor focaliza asupra oamenilor pentru a verifica dacă acest mecanism este valabil şi în cazul acestora.
Găsirea unor medicamente care să stimuleze producerea de ţesut adipos brun şi activitatea acestuia ar putea deveni o nouă terapie pentru obezitate şi pentru prevenirea diabetului zaharat, două patologii din ce în ce mai frecvente la nivel mondial.
Sursa: www.labinfo.ro
”Cu toate că studiul s-a efectuat pe şoareci evidenţiază noi mecanisme care stau la baza capacităţii unor şoareci diferiţi din punct de vedere genetic-şi poate a unor oameni diferiţi din punct de vedere genetic-de a nu câştiga în greutate în condiţiile unui regim caloric foarte bogat” a afirmat investigatorul şef C. Ronald Kahn.
Studiul publicat în ediţia online din februarie a Proceedings of the National Academy of Sciences se bazează pe studiile, efectuate dealungul anilor la Joslin sau în altă parte, asupra metabolismului energetic şi asupra geneticii celulelor adipoase.
Se ştie de multă vreme că oamenii diferă în mod semnificativ din punctul de vedere al tendinţei de creştere în greutate sau tendinţei de a dezvolta sindrom x metabolic. Peste 60 de milioane de americani sunt fie obezi fie bolnavi cu sindrom x metabolic fiind expuşi riscului dezvoltării diabetului zaharat tip 2 şi complicaţiilor acestuia inclusiv bolile cardiovasculare. Momentan 21 de milioane de americani au diabet zaharat iar o treime dintre ei nici măcar nu ştiu că suferă de această boală.
Studiile efectuate în trecut au subliniat funcţiile diferite pe care le au cele două tipuri de celule adipoase:albe şi brune. “Grăsimea albă”, cea mai familiară formă de ţesut adipos care se acumulează la nivelul abdomenului, coapselor şi în ţesutul celular subcutanat stochează energie pentru nevoile energetice ulterioare în timp ce ţesutul adipos brun are funcţie de ardere şi generează căldură. Þesutul adipos alb, în care lipidele sunt împachetate în picături mari, se găseşte în jurul organelor viscerale în timp ce ţesutul adipos brun, în care lipidele sunt împachetate în picături mici, se găseşte în jurul mitocondriilor. Acest ţesut adipos brun se întâlneşte la copii şi tinde să dispară la adulţi.
În 2005 în cadrul unui studiu efectuat la Joslin au fost descoperite genele care controlează formarea precursorilor celulari care ulterior vor da naştere celulelor adipoase brune. Acest studiu arată că celule adipoase brune pot să nu dispară la animale adulte şi că cantităţi mici din acest tip de ţesut adipos pot proteja de diabet şi de obezitate.
Studiul a debutat prin cuantificarea energiei bazale cheltuite şi stabilirea rolului acesteia în dezvoltarea obezitaţii şi sindromului x metabolic la cele două rase de şoareci(B6 respectiv I29). ªoarecii B6 sunt folosiţi frecvent la cercetările efectuate asupra metabolismului şi sunt un model frecvent implicat pentru inducerea obezităţii. Atunci când sunt expuşi unui regim dietetic bogat în grăsimi şoarecii B6 dezvoltă obezitate severă, au nivele crescute ale glicemiei şi rezistenţă la insulină cu nivele foarte înalte de insulină. În opoziţie, şoarecii I29 câştigă în greutate în medie cu 30-50% mai puţin şi au fost consideraţi a fi rezistenţi la obezitatea indusă prin dietă şi rezistenţi la intoleranţă la glucoză. În acest studiu cercetătorii au arătat că aceste diferenţe sunt datorate cheltuirii unei cantităţi mai mari de energie bazală la şoarecii I29 la care au fost identificate mănunchiuri de celule adipoase brune printre fibrele musculare. Studiile următoare se vor focaliza asupra oamenilor pentru a verifica dacă acest mecanism este valabil şi în cazul acestora.
Găsirea unor medicamente care să stimuleze producerea de ţesut adipos brun şi activitatea acestuia ar putea deveni o nouă terapie pentru obezitate şi pentru prevenirea diabetului zaharat, două patologii din ce în ce mai frecvente la nivel mondial.
Sursa: www.labinfo.ro
