Metabolismul fiecărui individ în parte, reprezentat de transformările suferite de alimente în energie şi de asamblarea moleculelor, este determinat de factori genetici, de alimentaţie şi de factori de mediu. Într-o demonstraţie a capacităţii şi flexibilităţii BiGG-ului, oamenii de ştiinţă au efectuat 288 de simulări, inclusiv simularea sintezei de testosteron şi estrogeni, dar şi simulări ale metabolismului lipidelor. În toate cazurile comportamentul modelului a coincis cu performanţele deja cunoscute ale celulelor umane, în anumite condiţii date. Cercetătorii pot aşadar folosi baza de date pentru a descoperi, într-un timp rapid, efectele modificărilor impuse asupra uneia din cele 3300 de transformări biologice asupra unei anumite celule.
Instrumentul este conceput pentru a ajuta cercetătorii în explorarea tulburărilor metabolice din cadrul metabolismului aminoacizilor, carbohidraţilor, lipidelor, mineralelor, precum şi în cazul altor molecule. Se intenţionează ca în viitor să fie folosit şi pentru studiul variaţiilor metabolice populaţionale pentru a putea croi o dietă individualizată în scopul controlului greutăţii.
O altă potenţială modalitate de aplicaţie a modelului o reprezintă studiul metabolismului colesterolului, hipercolesterolemia afectând din ce în ce mai mulţi oameni şi fiind asociată cu un risc cardiovascular crescut. Statinele folosite pentru controlul hipercolesterolemiei acţionează pe una din cele peste 12 reacţii biochimice necesare pentru formarea colesterolului. Este ca şi când s-ar ciupi o conductă dintr-o reţea de irigare…se scade debitul prin acea conductă dar reţeaua mai conţine un întreg labirint de alte conducte. “Noul echipament permite cercetătorilor manipularea unui sistem metabolic virtual într-un mod care până în prezent era imposibil şi să testeze anumite modele pe celule adevărate” a afirmat Pallson.
Sursa: www.labinfo.ro