Dr. O'Connor şi colegii au evaluat rezultatele clinice după implantarea primară a unor sfinctere urinare artificaiale la 29 de bărbaţi cu vârsta între 75 şi 83 de ani, care au suferit de incontinenţă urinară de stres apărută după prostatectomie.
În urma inserţiei de AUS, folosirea zilnică medie a tampoanelor a scăzut de la 6,7 la 0,8; şapte dintre pacienţi nemaiavând deloc nevoie de ele, iar 17 dintre ei au consumat 0,5-1 pe zi.
Majoritatea bărbaţilor nu au relatat complicaţii şi nu au avut nevoie de intervenţii suplimentare, indică rezultatele. Patru pacienţi au necesitat revizuirea AUS, aparatul a fost îndepărtat la patru bărbaţi şi a fost inactivat la 6 dintre ei.
AUS a funcţionat la aproximativ două treimi din bărbaţii aflaţi în viaţă în momentul terminării studiului, iar aceşti pacienţi nu au necesitat nici o intervenţie terapeutică suplimentară. Patru din cei 10 pacienţi care au decedat de-a lungul perioadei de urmărire au avut un AUS funcţional. Ceilalţi au necesitat inactivarea din cauza decondiţionării şi a stării generale alterate (4 pacienţi) sau îndepărtarea din cauza infecţiei (2 bărbaţi).
„Conform acestor rezultate, inserţia de AUS are rezultate bune la pacienţii mai în vârstă şi cu incontinenţă urinară de stres apărută după prostatectomie”, au concluzionat autorii. „Nu trebuie renunţat la această procedură numai pe baza vârstei pacientului.”
„Factorii din cauza cărora aş ezita să ofer posibilitatea sfincterului artificial la un bărbat vârstnic sunt dexteritatea manuală nesatisfăcătoare şi/sau statusul general (fizic sau psihic) alterat”, a mai adăugat dr. O'Connor.
Urology 2007;69:126-128.