Se spune că statul în faţa monitorului dăunează
grav vederii, provocând o diminuare treptată a capacităţii vizuale la
persoanele care utilizează des computerul. Cercetători de la Universitatea din
Rochester, SUA, susţin, însă, contrariul. Ei au precizat că, în urma ultimului
studiu pe care l-au condus, s-a constat că persoanele care petrec câteva ore pe zi în faţa monitorului, delectându-se
cu un joc video de acţiune, au înregistrat o îmbunătăţire a vederii cu
aproximativ 20 de procente.
În cadrul studiului – care s-a
desfăşurat pe parcursul unei luni – s-au folosit teste de examinare a vederii
precum cele utilizate în clinicile de oftalmologie.
„Jocurile video de acţiune schimbă
felul în care creierul nostru procesează informaţia vizuală. După doar 30 de
ore, subiecţii studiului au înregistrat o îmbunătăţire substanţială a vederii,
putând distinge mult mai bine literele şi semnele de pe panoul-test”, a
declarat prof. Daphne Bavelier. (Associated Press, Rompres)