Stimularea gastrică „înseamnă aplicarea unor impulsuri electrice scurte (sub 1 msec), de înaltă frecvenţă (aproximativ de cinci ori mai mare decât ritmul pacemaker-ului gastric bazal) prin doi electrozi implantate la nivelul antrului gastric”, explică cercetătorii.
După 6 luni, scorurile obţinute la Gastrointestinal Quality of Life Index s-au îmbunătăţit semnificativ, iar episoadele de greţuri şi vărsături s-au redus atât la pacienţii cu golirea gastrică întârziată cât şi la cei fără această problemă, relatează autorii articolului publicat în numărul din ianuarie al revistei European Journal of Gastroenterology and Hepatology.
Simptomele de balonare, regurgitare, durere abdominală, precum şi apetitul s-au îmbunătăţit numai la pacienţii cu golirea gastrică întârziată.
Golirea gastrică a devenit normală la jumătatea bolnavilor care au suferit iniţial de golire întârziată şi a rămas aşa la cinci pacienţi din cei şapte care au avut-o normală la începutul studiului, dar aceste modificări nu au fost semnificative din punct de vedere statistic, relatează echipa doctorului Gourcerol.
Conform cercetătorilor, acesta este primul raport despre o îmbunătăţire semnificativă la pacienţii cu greţuri şi vărsături refractare şi cu golirea normală a stomacului. Calitatea vieţii s-a îmbunătăţit la toţi pacienţii care au răpuns la tratament, în primul rând din cauza reducerii vărsăturilor.
„Cu toate că mecanismul exact care să explice eficienţa stimulării gastrice cu frecvenţă înaltă rămâne neclar, studiul prezent sugerează că indicaţiile acestei opţiuni terapeutice nu trebuie limitate numai la pacienţii cu golirea întârziată a stomacului”, concluzionează dr. Gourcerol şi colegii, cu menţiunea că aceste rezultate sunt numai preliminare.
Eur J Gastroenterol Hepatol 2007;19:29-35.