MSP a încercat, totodată, să dea şi un semnal privind asigurarea stabilităţii personalului din sistemul sanitar.
În acest sens, personalul din sistemul sanitar va beneficia şi de o primă de stabilitate al cărui cuantum va fi stabilit ulterior, prin hotărâre de guvern. Ministerul Sănătăţii Publice va avea discuţii cu partenerii sociali privind nivelul acestei prime.
De asemenea, s-a aprobat ca personalul din sistemul sanitar să beneficieze de servicii medicale, tratament şi medicaţie, în regim gratuit, numai la recomandarea medicului de specialitate. Cheltuielile pentru acest demers vor fi suportate din bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi de la bugetul de stat, după caz, potrivit legii.
Pentru medicii rezidenţi creşterile salariale aplicate începând cu ianuarie vor fi cele mai mari. Salariile medicilor rezidenţi vor creşte până la sfârşitul anului, comparativ cu decembrie 2006, cu peste 40% pentru cei din primii doi ani şi cu 37% pentru cei din anii 3 şi 7. De exemplu, pentru medicii rezidenţi în anul I salariile vor creşte de la 591 lei noi (decembrie 2006) la 830 lei noi la sfârşitul anului 2007.
Medicii rezidenţi din anii I şi II vor beneficia şi de tichete de masă, ceea ce înseamnă că vor avea o creştere a veniturilor de peste 60%.
Totodată, vor beneficia în continuare de tichete de masă în conformitate cu prevederile legale personalul contractual din unităţile şi subunităţile sanitare care începând cu anul 2007 se finanţează de la bugetul de stat, precum şi medicii, farmaciştii şi medicii dentişti pe perioada anilor I-VII de rezidenţiat.
Sursa: www.ms.ro