Rezultatele unui studiu clinic de faza a II-a
sugerează că stimularea transcranială cu ajutorul curentului continuu
(transcranial direct current stimulation, tDCS) aduce amelioarări importante,
cu o durată de câteva săptămâni pacienţilor care suferă de fibromialgie.
Tehnica are efecte adverse minime şi rare, susţine un studiu condus la
University of Sao Paulo din Brazilia.
Dr.
Felipe Fregni şi colegii săi de la Beth Israel-Deaconess Hospital şi Harvard
Medical School din Boston au împărţit 32 de femei cu fibromialgie şi cu dureri
moderate-severe în trei grupuri. Un grup a beneficiat de tDCS al cortexului
motor primar, la al doilea grup a fost stimulată cortexul prefrontal
dorsolateral iar pacientele din al treilea grup au primit stimulare falsă.
Pacientelor li s-a administrat un curent de 2 mA timp de 10 minute pe perioadă de 5 zile sau stimulare falsă după aceeaşi schemă. Nivelul durerii a fost estimat cu ajutorul unui scor analog vizual, prin prezenţa punctelor sensibile, prin autoevaluarea globală a pacientei şi prin evauarea clinicianului înainte şi după tDCS. Examinările au fost efectuate în regim orb.
În numărul din decembrie al revistei Arthritis and Rheumatism, cercetătorii relatează că aplicarea tDCS la nivelul coretxului motor primar a ameliorat într-o proporţie semnificativ mai mare durerea pacientelor decât stimularea cortexului prefrontal dorsolateral sau stimulaea falsă. Ultimele 2 grupuri au relatat o scădere similară a nivelului durerii.
Efectul tDCS a persistat de-a lungul perioadei de urmărire de 21 d zile, cu toate că s-a notat o diminuare a acestuia după cele 3 săptămâni.
„Îmbunătăţirea observată, în medie aproape 50%, indică a reducere foarte semnificativă a durerilor, în special datorită faptului că aceşti pacienţi sunt în general foarte rezistenţi faţă de celelate metode terapeutice”, a declarat dr. Fregni told Reuters Health. „Mai mult decât atât, o asemenea ameliorare ar motiva pacienţii să-şi continue activităţile zilnice obişnuite, ceea ce poate să intensifice aceste beneficii obţinute.”
A fost observată şi o ameliorare a funcţiilor motorii, a subliniat dr. Fregni. Îmbunătăţirea funcţiilor motorii poate fi asociată şi cu o reducere a durerii, fiind de fapt rezultatul intensificării activităţilor fizice, dar şi al stimulării cortexului motor. S-a dovedit că stimularea acestei regiuni duce la scăderea timpului de reacţie la nivelul membrului contralateral.
„Rezultatele prelungite ale acestei tehnici pot fi explicate de efectele sinaptice induse de stimulare”, presupune echipa doctorului Fregni. „S-a demonstrat că tDCS induce un efect sinaptic similar fenomenului observat în timpul învăţării, denumit ’long-term potentiation’ (LTP). În plus, noi am observat că cinci şedinţe de tDCS creşte atât durata cât şi amplitudinea acestor efecte.”
Au fost notate reacţii adverse minime şi rare asociate de tDCS, ceea ce reprezintă un alt avantaj al tehnicii, a mai adăugat dr. Fregni. O mică parte a subiecţilor a prezentat reacţii locale cum ar fi un eritem uşor tranzitor la locul aplicării, somnolenţă în cursul şi ameţeli în urma şedinţei de stimulare. Câteva studii au demonstrat că aceste efecte induse de tDCS activ nu sunt diferite de cele cauzate de stimularea falsă.
„O ultimă observaţie ar fi că tDCS este o procedură simplă şi ieftină a stimulării cerebrale non-invazive, care s-a dovedit a fi o tehnică eficace a modulării activităţii cerebrale încă din anii ’50-’60. De aceea această tehnică poate avea un impact semnificativ în neuropsihiatria viitorului.”
Arthritis Rheum 2006;54:3988-3998.
Pacientelor li s-a administrat un curent de 2 mA timp de 10 minute pe perioadă de 5 zile sau stimulare falsă după aceeaşi schemă. Nivelul durerii a fost estimat cu ajutorul unui scor analog vizual, prin prezenţa punctelor sensibile, prin autoevaluarea globală a pacientei şi prin evauarea clinicianului înainte şi după tDCS. Examinările au fost efectuate în regim orb.
În numărul din decembrie al revistei Arthritis and Rheumatism, cercetătorii relatează că aplicarea tDCS la nivelul coretxului motor primar a ameliorat într-o proporţie semnificativ mai mare durerea pacientelor decât stimularea cortexului prefrontal dorsolateral sau stimulaea falsă. Ultimele 2 grupuri au relatat o scădere similară a nivelului durerii.
Efectul tDCS a persistat de-a lungul perioadei de urmărire de 21 d zile, cu toate că s-a notat o diminuare a acestuia după cele 3 săptămâni.
„Îmbunătăţirea observată, în medie aproape 50%, indică a reducere foarte semnificativă a durerilor, în special datorită faptului că aceşti pacienţi sunt în general foarte rezistenţi faţă de celelate metode terapeutice”, a declarat dr. Fregni told Reuters Health. „Mai mult decât atât, o asemenea ameliorare ar motiva pacienţii să-şi continue activităţile zilnice obişnuite, ceea ce poate să intensifice aceste beneficii obţinute.”
A fost observată şi o ameliorare a funcţiilor motorii, a subliniat dr. Fregni. Îmbunătăţirea funcţiilor motorii poate fi asociată şi cu o reducere a durerii, fiind de fapt rezultatul intensificării activităţilor fizice, dar şi al stimulării cortexului motor. S-a dovedit că stimularea acestei regiuni duce la scăderea timpului de reacţie la nivelul membrului contralateral.
„Rezultatele prelungite ale acestei tehnici pot fi explicate de efectele sinaptice induse de stimulare”, presupune echipa doctorului Fregni. „S-a demonstrat că tDCS induce un efect sinaptic similar fenomenului observat în timpul învăţării, denumit ’long-term potentiation’ (LTP). În plus, noi am observat că cinci şedinţe de tDCS creşte atât durata cât şi amplitudinea acestor efecte.”
Au fost notate reacţii adverse minime şi rare asociate de tDCS, ceea ce reprezintă un alt avantaj al tehnicii, a mai adăugat dr. Fregni. O mică parte a subiecţilor a prezentat reacţii locale cum ar fi un eritem uşor tranzitor la locul aplicării, somnolenţă în cursul şi ameţeli în urma şedinţei de stimulare. Câteva studii au demonstrat că aceste efecte induse de tDCS activ nu sunt diferite de cele cauzate de stimularea falsă.
„O ultimă observaţie ar fi că tDCS este o procedură simplă şi ieftină a stimulării cerebrale non-invazive, care s-a dovedit a fi o tehnică eficace a modulării activităţii cerebrale încă din anii ’50-’60. De aceea această tehnică poate avea un impact semnificativ în neuropsihiatria viitorului.”
Arthritis Rheum 2006;54:3988-3998.
