Se regăseşte în numeroase secreţii mucoase, la nivelul granulelor secundare ale neutrofilelor, dar şi în salivă. Lactoferina este prezentă în concentraţii ridicate şi în laptele uman matern, îndeosebi în colostru, în acest caz reprezentând cam 20-30% din cantitatea totală a proteinelor laptelui. Numeroase cercetări de laborator şi studii clinice au sugerat că lactoferina ar deţine funcţii biologice importante, precum proprietăţi antimicrobiene, capacitatea absorbţiei fierului, reglarea sistemului imunitar, stimularea creşterii celulare şi efectul antiinflamator.
În studiul efectuat de compania japoneză s-a constatat efectul inhibitor al proteinei asupra Prevotellei intermedia, unul din agenţii microbieni incriminaţi în dezvoltarea bolii parodontale. Totodată, s-a dovedit că un aport crescut de lactoferină poate stimula activitatea celulelor NK (natural killer), consolidând în acest fel sistemul imunitar.
Sursa: www.dentistul.net