Cu ajutorul bazei de date General Practice Research Database, oamenii de ştiinţă au condus un studiu de cohortă în care au fost incluşi 930 de pacienţi cu PBC şi 9202 de persoane de control.
La subiecţii cu PBC au fost înregistrate în totalitate 137 de fracturi incidentale, din care 25 fracturi de şold şi 44 de fracturi ulnare/radiale, putem citi în articolul prezentat de Reuters Health. Rata globală a fracturilor de orice tip la grupul pacienţilor cu PBC vs grupul control a fost 258 vs 133 pe 10000 de persoane pe an. Comparând cele două grupuri, s-a calculat un hazard ratio de 2,04 pentru fracturi de orice tip la bolnavii cu PBC. Această rată a fost 2,14 în cazul fracturilor de şold şi 1,95 în cazul fracturilor ulnare/radiale.
„Excesul absolut în rata fracturilor a fost 12,5/1000 persoane/an pentru toate tipurile de fractură, 1,9/1000 persoane/an pentru fracturile de şold şi 3,4/1000 persoane/an pentru fracturile ulnare/radiale”, relatează echipa doctorului West în numărul din decembrie al revistei Gastroenterology.
„Creşterea relativă ar putea sugera că în cazul persoanelor cu PBC este justificată aplicarea intervenţiilor care previn fracturile osoase, în timp ce creşterea absolută denotă că se poate aştepta numai la o reducere mică în ceea ce priveşte incidenţa fracturilor”, au concluzionat oamenii de ştiinţă.
Gastroenterology 2006;131:1752-1757.