Aceste date au condus la construirea ipotezei că leziunea insulară poate să ajute la abandonarea fumatului. Oamenii de ştiinţă au comparat renunţarea la fumat la 19 fumători cu leziuni ale insulei şi la 50 de subiecţi care au avut leziuni într-un alt teritoriu al creierului.
La cei cu leziunea insulei s-a observat o probabilitate mult mai mare a abandonării fumatului – de fapt ei au renunţat imediat la ţigări, fără recădere ulterioară. Se pare că ei şi-au pierdut posibilitatea de a conştientiza necesitatea fumatului.
Aceste observaţii au implicaţii terapeutice importante, dar blocarea totală a insulei cu ajutorul medicamentelor nu este o opţiune convenabilă. Totuşi „există mai multe progrese farmacologice”, a declarat dr. Bechara. „Deoarece regiunea insulei are multe funcţii legate de viaţa de zi cu zi, trebuie să fim siguri că interferăm numai cu cele legate de obiceiurile rele – de exemplu fumatul – şi nu cu una dintre cele vitale, cum ar fi, de pildă, mâncatul”.
Science 2007;315:531-534.