”Studiul nostru reprezintă prima dovadă puternică a faptului că parodontopatiile potenţează riscul dezvoltării cancerului de pancreas. Rezultatele noastre vor oferi noi direcţii în elucidarea mecanismului patogenetic al neoplasmului pancreatic” afirmă Dominique Michaud, profesor la departamentul de epidemiologie al Universităţii Harvard.
Studiul s-a realizat pe un lot mare de pacienţi, cuprinzând 51529 de bărbaţi din SUA, cu locul de muncă în domeniul sanitar. Înregistrarea datelor s-a început din anul 1986, iar în tot acest timp participanţii au completat şi chestionare la intervale de câte 2 ani. În urma analizei dosarelor, cercetătorii au stabilit următoarele: 216 persoane au prezentat cancer de pancreas între 1986 şi 2002, dintre care 67 sufereau şi de afecţiuni parodontale.
După raportarea în funcţie de vârstă, indicele de masă corporală (BMI=body mass index), în funcţie de consumul de tutun sau prezenţa diabetului zaharat şi alţi factori, rezultatele au indicat faptul că bărbaţii cu afecţiuni parodontale aveau un risc cu 67% mai crescut de dezvoltare a cancerului de pancreas, comparativ cu lotul subiecţilor fără parodontopatii.
Una din explicaţii poate fi şi faptul că inflamaţia structurilor parodontale poate promova cancerul de pancreas. Indivizii cu afecţiuni parodontale prezintă niveluri crescute ale biomarkerilor serici pentru inflamaţii sistemice (precum proteina C reactivă), şi aceştia ar facilita dezvoltarea celulelor tumorale.
O altă teorie se bazează pe ipoteza potrivit căreia pacienţii cu parodontopatii au mai multe bacterii la nivelul cavităţii bucale, deci un nivel crescut de nitrozamine cu efect carcinogen. Studii anterioare au arătat că nitrozaminele şi aciditatea gastrică pot juca rol fundamental în cancerul pancreatic.
Sursa: Medical News Today, preluat de la www.dentistul.net
Traducere: Blanka Petcu