Pentru a testa dacă nivelul de fier influenţează rezulatele tratamentului trombolitic, cercetătorii au evaluat 134 de pacienţi care s-au prezentat cu AVC acut ischemic, pentru care s-a administrat un activator de plasminogen tisular (t-PA). In studiu au participat patru centre medicale. S-a determinat niveul seric al feritinei pentru a urmări rezervele de fier intracelulare la prezentare, la 24 şi la 72 de ore după terminarea tratamentului.
În totalitate 73 de pacienţi (54,5%) au avut un rezultat nesatisfăcător la 90 de zile. Concentraţia feritinei la prezentare a fost semnificativ mai mare la acest grup de pacienţi, faţă de cei care au avut rezultate bune, ajungând cu valori medii de 165.1 ng/mL versus 17.5 ng/mL, (p < 0.001).
„Un nivelul seric al feritinei mai mare decât 79ng/ml înaintea administrarii tratamentului trombolitic a prezentat o asociere independentă, cu rezultate necorespunzătoare (OR, 117)”, relatează echipa doctoriţei Millan. „Modelul a a vut o sensibilitate de 95,1% şi o specificitate de 89,0%.”
Dacă aceste rezultate vor fi confirmate, „ar trebui administraţi chelatori care leagă radicalii liberi pentru a reduce efectul neurotoxic al fierului la pacienţii cu AVC ischemic acut şi care primesc tratament cu t-PA intravenos”, au concluzionat autorii.
Stroke 2007;38:90-95.