Consilierul pe investiţii al ministrului sănătăţii publice, Victor Mora, şi directorul Autorităţii pentru Sănătate Publică Mureş, dr. Silviu Morariu, au solicitat consilierilor să voteze definitiv destinaţia terenului, identificat de experţi ca fiind ideal pentru ridicarea spitalului.
"Darea unui aviz de principiu echivalează cu un refuz elegant", a spus Mora, care a precizat că cei care dau doar un aviz de principiu, acţionează împotriva oraşului. Acesta a fost contrat dur de aleşii locali, pe motiv că nu acceptă să fie ameninţaţi sau să li se forţeze mâna.
Reprezentanţii MSP au susţinut că ministerul va efectua studiile necesare, dar că problema este dacă se justifică cheltuirea banilor publici pentru elaborarea unui studiu de prefezabilitate şi fezabilitate pe un teren care are doar un aviz de principiu, pentru care nu există certitudinea că este cu destinaţie clară pentru spital.
Victor Mora a arătat că va susţine acest proiect în continuare la MSP şi că, dacă va fi cazul, va apela şi la Consiliul Judeţean Mureş pentru punerea la dispoziţie a unui teren pe care să se construiască Spitalul Regional de Urgenţă.
"La minister şi-au exprimat dorinţa de a găzdui un astfel de spital regional alte două judeţe din regiune, Braşovul şi Sibiul, dar ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a susţinut varianta mureşeană, pentru că aici există deja un centru universitar de excelenţă", a spus Mora.
ªeful Autorităţii de Sănătate Publică Mureş, dr. Silviu Morariu, a susţinut, la rândul său, că votul din consiliu reflectă "jocuri mârşave, politicianiste".
Preşedintele de şedinţă, consilierul Kolozsvari Zoltan, a precizat că avizul de principiu este suficient în astfel de cazuri.
"În urma discuţiilor purtate cu ministrul sănătăţii, Eugen Nicolăescu, am clarificat problema Spitalului Universitar Regional de Urgenţă, în sensul că i-am explicat că a fost o decizie de principiu, dar că acest teren va fi pentru spital şi nu va căpăta altă destinaţie", a declarat ulterior Ministrul delegat pentru lucrări publice şi amenajarea teritoriului, Laszlo Borbely..
El a precizat că i-a spus lui Eugen Nicolăescu că acordul de principiu dat de Consiliul Local Târgu Mureş nu este altceva decât aşteptarea unor date din partea ministerului, fireşti în cazul unei astfel de investiţii.
"Ministrul Nicolăescu s-a arătat de acord şi a precizat că este suficient, urmând să fie demarat studiul de fezabilitate. Municipiul Târgu Mureş nu va pierde acest spital de care are atât de multă nevoie", a accentuat Laszlo Borbely.
Prin construirea Spitalului Regional de Urgenţă la Târgu Mureş, în locaţia identificată de experţi, se doreşte reunirea sub acelaşi acoperiş a tuturor serviciilor de urgenţă, printr-un sistem pavilionar, şi aducerea celor 22 de clinici în clădirea actualului Spital Clinic Judeţean.
Potrivit Ministerului Sănătăţii Publice, investiţia se va ridica la 200 milioane de euro. (Rompres)