Imaginea unui grup de bărbaţi care stau în jurul
altuia care lucrează la maşina sa este una familiară pentru culturi din
întreaga lume. Ea reprezintă totodată un exemplu pentru ceea ce este considerat
o interacţiune primară - direcţia privirii insistente. Într-adevăr, a fi
capabil să identifici la ceea ce se uită cineva a fost considerat atât de
important pentru oameni încât ochii acestora au evoluat până când aceştia au
fost înconjuraţi de un alb strălucitor, pentru a asista la acest proces. Acum,
o nouă cercetare din Germania susţine această idee, se arată în ediţia
hebdomarului britanic The Economist.
Oamenii, într-o măsură mai mare decât alte primate, depind de alţi oameni pentru a-şi da seama spre ce să îşi direcţioneze atenţia. Cercetările anterioare au arătat că copiii sunt mult mai doritori decât cimpanzeii să coopereze cu un adult uman în ceea ce priveşte manipularea obiectelor, spre exemplu, să facă cu rândul la aruncarea unei mingi pe un jgheab.
Atunci când copiii fac acest lucru, ei petrec mai mult timp uitându-se la faţa acestuia, monitorizând spre ce se îndreaptă privirea acestuia.
Oamenii au scleră - sau albul ochiului - acea parte din ochi care înconjoară irisul, mult mai mare şi mai luminoasă la ei decât la celelalte primate.
De fapt, majoritatea primatelor au o scleră atât de închisă încât aceasta camuflează felul în care acestea privesc. Teoria spune că o scleră albă care înconjoară un iris şi o pupilă mai închisă la culoare îi ajută pe oameni să realizeze spre ce privesc ceilalţi.
Dacă acest lucru este corect, se aşteaptă ca oamenii să acorde mai multă atenţie ochilor decât o fac celelalte primate.
Prin urmare, cercetătorii de la Institutul Maz Plank pentru Antropologie Evoluţionistă din Leipzig, Germania, au decis să compare, din această perspectivă, cimpanzei adulţi, gorile şi bonobos cu copii de 18 luni.
În experimentul respectiv, descris în ediţia online a Journal of Human Evolution, un adult uman a atras mai întâi atenţia unei maimuţe sau a unui copil şi apoi s-a uitat spre tavan. Persoana asupra căreia se făcea experimentul şi-a mişcat doar ochii, capul şi ochii, sau şi-a mişcat capul păstrându-şi ochii închişi. În versiunile ulterioare ale experimentului, persoana s-a întors astfel încât doar spatele capului său a rămas vizibil şi apoi, fie şi-a mişcat capul, fie a rămas liniştit.
Atât maimuţele cât şi copiii au avut tendinţa de a se uita acolo unde credeau că se uita persoana supusă experimentului. Cu toate acestea, maimuţele au acordat mai multă atenţie locului spre care indica capul acesteia, mai precis, când se insista cu capul într-o anumită direcţie, indiferent de ceea ce făceau ochii. În schimb, copiii acordau mai multă atenţie ochilor şi erau relativ indiferenţi spre ce era îndreptat capul.
Ideea că ochii oamenilor au evoluat pentru a-i face pe alţii să vadă mai uşor spre ce se uită ei sugerează cât de importantă a fost sociabilitatea pentru strămoşii noştri. Dacă interacţiunile umane ar fi fost în mod esenţial competitive, atunci ar fi fost avantajos ca oamenii să îşi camufleze mişcările ochilor, aşa cum au făcut-o celelalte maimuţe. În acest fel, ar fi fost mai greu pentru un competitor să vadă pe cineva ochind o banană gustoasă sau un potenţial partener. În loc să se întâmple aşa, oamenii au evoluat într-un fel care i-a ajutat pe ceilalţi să vadă spre ce aceştia se uită. Avantajele cooperării par să le fi depăşit pe cele ale competiţiei. (Rompres)
Oamenii, într-o măsură mai mare decât alte primate, depind de alţi oameni pentru a-şi da seama spre ce să îşi direcţioneze atenţia. Cercetările anterioare au arătat că copiii sunt mult mai doritori decât cimpanzeii să coopereze cu un adult uman în ceea ce priveşte manipularea obiectelor, spre exemplu, să facă cu rândul la aruncarea unei mingi pe un jgheab.
Atunci când copiii fac acest lucru, ei petrec mai mult timp uitându-se la faţa acestuia, monitorizând spre ce se îndreaptă privirea acestuia.
Oamenii au scleră - sau albul ochiului - acea parte din ochi care înconjoară irisul, mult mai mare şi mai luminoasă la ei decât la celelalte primate.
De fapt, majoritatea primatelor au o scleră atât de închisă încât aceasta camuflează felul în care acestea privesc. Teoria spune că o scleră albă care înconjoară un iris şi o pupilă mai închisă la culoare îi ajută pe oameni să realizeze spre ce privesc ceilalţi.
Dacă acest lucru este corect, se aşteaptă ca oamenii să acorde mai multă atenţie ochilor decât o fac celelalte primate.
Prin urmare, cercetătorii de la Institutul Maz Plank pentru Antropologie Evoluţionistă din Leipzig, Germania, au decis să compare, din această perspectivă, cimpanzei adulţi, gorile şi bonobos cu copii de 18 luni.
În experimentul respectiv, descris în ediţia online a Journal of Human Evolution, un adult uman a atras mai întâi atenţia unei maimuţe sau a unui copil şi apoi s-a uitat spre tavan. Persoana asupra căreia se făcea experimentul şi-a mişcat doar ochii, capul şi ochii, sau şi-a mişcat capul păstrându-şi ochii închişi. În versiunile ulterioare ale experimentului, persoana s-a întors astfel încât doar spatele capului său a rămas vizibil şi apoi, fie şi-a mişcat capul, fie a rămas liniştit.
Atât maimuţele cât şi copiii au avut tendinţa de a se uita acolo unde credeau că se uita persoana supusă experimentului. Cu toate acestea, maimuţele au acordat mai multă atenţie locului spre care indica capul acesteia, mai precis, când se insista cu capul într-o anumită direcţie, indiferent de ceea ce făceau ochii. În schimb, copiii acordau mai multă atenţie ochilor şi erau relativ indiferenţi spre ce era îndreptat capul.
Ideea că ochii oamenilor au evoluat pentru a-i face pe alţii să vadă mai uşor spre ce se uită ei sugerează cât de importantă a fost sociabilitatea pentru strămoşii noştri. Dacă interacţiunile umane ar fi fost în mod esenţial competitive, atunci ar fi fost avantajos ca oamenii să îşi camufleze mişcările ochilor, aşa cum au făcut-o celelalte maimuţe. În acest fel, ar fi fost mai greu pentru un competitor să vadă pe cineva ochind o banană gustoasă sau un potenţial partener. În loc să se întâmple aşa, oamenii au evoluat într-un fel care i-a ajutat pe ceilalţi să vadă spre ce aceştia se uită. Avantajele cooperării par să le fi depăşit pe cele ale competiţiei. (Rompres)
