Accidentul de la Cernobâl şi starea de sănătate
De asemenea, Comisia Europeană a recunoscut recent că, după 19 ani de la explozia produsă la centrala nucleară de la Cernobâl, mai există niveluri înalte de radiaţii în unele alimente precum carnea de vânat sau anumite fructe de pădure originare din zone apropiate centralei. În cadrul unui studiu realizat de statele membre ale Uniunii Europene (UE) în anul 2002, Comisia a putut confirma prezenţa unor înalte valori de cesiu-137, care s-ar putea afla, de exemplu, în carnea de vânat (mistreţ), ciuperci, fructe de pădure şi anumiţi peşti carnivori.
Explozia produsă la centrala nucleară de la Cernobâl a eliberat cel puţin 200 de tone de material fuzibil a căror radioactivitate era echivalentă cu cea a 500 de bombe atomice ca aceea de la Hiroshima. Un raport al ONU datând din 1995 menţionează că explozia a afectat în mod direct şi indirect cel puţin nouă milioane de persoane, între care trei sau patru milioane de copii. Deşi nu există date oficiale definitive, surse din Ucraina, Rusia şi Belarus au calculat că, în ultimii 19 ani, cel puţin 300.000 de persoane au murit din cauza acestor radiaţii. (Rompres)