"Ele nu înţeleg beneficiile planificării unei sarcini şi atunci neglijează acest aspect. Numărul crescut de avorturi ne transmite acelaşi lucru."
Principalele metode contraceptive folosite sunt prezervativele, la egalitate cu contraceptivele orale, urmate de mijloacele naturale de contracepţie (metoda calendarului, coitus interruptus, spălături vaginale). Între motivele pentru care femeile preferă metodele naturale se menţionează lipsa efectelor secundare şi faptul că sunt mai practice şi uşor de folosit.
Psihologul Aurora Liiceanu consideră că "este inadmisibil ca o femeie din secolul 21 să creadă în continuare că poate evita o sarcină prin spălături vaginale cu oţet, după actul sexual". Ea opinează că metodele contraceptive moderne au schimbat raportul bărbat - femeie, femeia fiind aceea care poate decide când va avea un copil, a mai spus psihologul.
Între 15 şi 19 ani, cele mai multe femei din România folosesc pilule (13%), iar între 20 şi 24 de ani prezervativul (27%). Cu trecerea anilor, între 25 şi 34 de ani, cele mai multe femei folosesc contraceptive orale (51%), în timp ce la grupa de vârstă 35-44 de ani predomină utilizarea steriletului (40%). După 45 de ani, deja 25% dintre ele nu mai folosesc nimic sau, cel mult, metode naturale.
În ceea ce priveşte aceste procente, Aurora Liiceanu le consideră normale.
"În adolescenţă se folosesc contraceptive orale pentru alte beneficii decât cele de contracepţie - probleme cu tenul, dereglări hormonale. În primii ani ai vieţii sexuale, te protejezi cu prezervativ fiindcă nu ai neapărat o relaţie stabilă. Revii la pilule în perioada de maturitate sexuală. Faptul că femeia de peste 35 de ani renunţă la ele, în favoarea steriletului, este o consecinţă a necunoaşterii contraceptivelor orale noi, care pot fi folosite fără limită de vârstă".
În privinţa surselor de informare despre contracepţie, locul întâi este ocupat de medic, iar locul al doilea, de presă - reviste pentru femei, periodice, radio şi tv.
Studiul a fost realizat pe un eşantion reprezentativ de 1.035 de femei, cu vârste cuprinse între 15 şi 49 de ani, cu un procent mai mare (70%) din mediul urban.
Dr. Borbaloo Koo, directorul executiv al SECS, a subliniat că tot ce s-a întâmplat în ultimii 15 ani în România în domeniul contracepţiei este foarte bine, programul în domeniu fiind apreciat la nivel mondial. Ea a adăugat că mesajele care se încearcă să fie transmise vizează demedicalizarea problemei, contracepţia fiind o problemă a persoanei. (Rompres)