"Astfel, unele persoane care depun plângere nu sunt luate în serios." În faţa acestei constatări de neputinţă, doctorul a căutat o cale de detectare a acestor echimoze ce nu pot fi văzute cu ochiul liber. În urmă cu zece ani, el a dezvoltat o nouă metodă de investigare, denumită diafanoscopie legală, adică examinarea ţesuturilor prin transmisia de unde electromagnetice. El a decis să automatizeze şi să optimizeze această metodă, pentru a face din ea un adevărat instrument de lucru. În colaborare cu Înalta ªcoală de Inginerie şi de Gestiune a cantonului Vaud (HEIG-VD), din Yverdon, el a dezvoltat, recent, un aparat ce depistează echimoze invizibile cu ochiul liber. Aparatul, neinvaziv, este deosebit de interesant în cazurile în care se suspectează maltratări ale copilului, în examinarea unor persoane a căror pigmentare a tegumentelor este închisă şi la care echimozele se pot confunda cu culoarea pielii, ori la persoanele obeze, deoarece în cazul lor "vânătăile" profunde nu apar deloc, ori foarte târziu.
Micul aparat, ce seamănă cu o lanternă de buzunar, include un aparat de fotografiat color înzestrat cu un obiectiv şi cu o sursă de lumină constituită din mai multe diode electroluminscente ce emit un spectru cu lungimi de undă corespunzând luminii albe. Aceasta este trimisă în dermă şi hipodermă. Aparatul este conectat la un PC echipat cu un program informatic de asistenţă la diagnostic. Rezultatele obţinute sunt afişate pe ecran. În prezenţa unei echimoze subcutanate, o parte a luminii este absorbită, ceea ce determină o scădere a difuzării sale în ţesuturile subcutanate. "Atunci când lumina întâlneşte o echimoză, ea modifică proprietăţile de absorbţie ale ţesuturilor, fapt ce se poate vedea în timp real pe ecranul computerului", subliniază Sébastien Tanniger, inginer, microtehnician în cadrul HEIG-VD. Concret, medicul legist va vedea o scădere ori o asimetrie a haloului atunci când sursa de lumină se va afla în faţa unei echimoze. "Aparatul permite, de asemenea, delimitarea acesteia, determinarea datei apariţiei ei, a cauzelor sale, a dimensiunii şi formei ei", subliniază Marc Correvon, profesor la HEIG-VD.
Un brevet pentru această invenţie a fost depus de Biroul de transfer de tehnologie al Universităţii din Lausanne. Prototipul este, acum, terminat. "Ne aflăm în faza de validare clinică a aparatului", declară Beat Horiberger, care doreşte comercializarea acestei invenţii, probabil în cursul anului 2007. Atunci, ar putea fi creat un start-up. Mai multe instituţii şi spitale par să îşi fi manifestat deja interesul pentru acest instrument de diafanoscopie.
Din punct de vedere legal, aparatul ar urma să fie acceptat, dat fiind că metodologia "manuală" este recunoscută de instanţele judiciare. "Metoda clasică este utilizată deja pentru expertize în faţa completelor de judecată de circa zece ani, spune Beat Horisberger. Cu toate acestea, medicul trebuie să dispună de o experienţă profesională solidă pentru a o putea interpreta şi utiliza." Acest nou aparat are avantajul de a oferi o asistenţă la diagnostic, făcând examenul mult mai fiabil. Pe de altă parte, activitatea poate fi efectuată indiferent de luminozitatea mediului ambient, conchide semnatara articolului. (Le Tems, Courrier International, Rompres)