Preşedintele Agenţiei Naţionale Antidrog, chestorul-şef Pavel Abraham, a ilustrat, cu această ocazie, situaţia fumătorilor din ţară. Astfel, aproape două treimi din elevii de 16 ani, 64%, au încercat să fumeze, iar 32% au fumat înainte să împlinească 14 ani. Numărul elevilor fumători a crescut cu 11% între anii 1999-2003, a afirmat Abraham, citând din documente ale Programului European de Studiu pentru Alcool şi Droguri (ESPAD). Potrivit studiului, 46% din populaţia cu vârstă cuprinsă între 25 şi 44 de ani fumează, în timp ce, în Uniunea Europeană, numărul fumătorilor a scăzut de la 33%, în 2002, la 27 %, în 2005.
Pavel Abraham a vorbit despre efectele negative ale fumatului, evidenţiind că acesta este responsabil de 90% din cazurile de cancer, de 75% din cele de bronşite cronice şi emfizem pulmonar şi de 25% din bolile cardiace.
El a subliniat că, din 2007, România va fi obligată să implementeze legislaţia europeană, care permite fumatul numai în spaţii special amenajate, cei care nu se conformează legii fiind sancţionaţi cu amenzi cuprinse între 100 şi 500 de lei. Abraham a apreciat că, deşi ţara noastră are legi convergente cu cele ale UE, întâmpinăm greutăţi în aplicarea lor, în special din cauza lipsei de traineri.
Raportorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii pentru Controlul Tutunului, Magdalena Ciobanu, a menţionat că, din 2007, pachetele de ţigări vor fi inscripţionate cu pictograme color, menite să-i ajute pe fumători să conştientizeze efectele nocive ale fumatului, în special atunci când se află în preajma copiilor. Ea a afirmat că asemenea fotografii pe pachetele de ţigări sunt deja aplicate în ţări precum Canada, Australia, Brazilia, Thailanda şi Uruguay. Dintre ţările UE, Belgia urmează să le aplice din 2007, iar Marea Britanie, din 2008.
Eurobarometrul Special al Comisiei Europene, privind atitudinea cetăţenilor europeni cu privire la consumul de tutun, relevă că 80% dintre europeni doresc ca fumatul să fie interzis în locurile publice, iar 56% sunt în favoarea interzicerii fumatului în restaurante.