Chipul bebeluşilor prezintă "un relativ anonimat paternal", ceea ce îi pune la adăpost de eventualele îndoieli privind paternitatea la o vârstă la care protecţia tatălui este esenţială pentru supravieţuire, notează ei.
Această protecţie este întărită de mame, care văd trăsăturile tatălui la copil, conducându-i pe taţii înşişi să aprecieze că bebeluşul le seamănă.
Cu toate acestea, observaţiile unor "judecători" neutri, fără nici o legătură cu familiile, pe baza fotografiilor a 83 de copii, demonstrează contrariul. Confruntând fiecare chip de copil cu trei fotografii de bărbaţi şi trei de femei, ei au identificat în cele mai multe dintre cazuri mama, însă s-au înşelat în privinţa tatălui.
Această asemănare, care se inversează la majoritatea băieţilor în jurul vârstei de 2-3 ani, pare să rezulte dintr-o evoluţie genetică a speciei, susţin Alexandra Alvergne, Charlotte Faurie şi Michel Raymond.
Totuşi, cercetătorii nu exclud că morfologia mai accentuată a chipului la bărbat (bărbia, nasul, maxilarul) influenţează această percepţie. Numai caracteristicile cele mai fine sunt vizibile la nou-născuţi, întărind asemănarea cu mama. (Rompres)