În legătura cu ceea ce diferenţiază acest centru faţă de alte servicii medicale, dr. Bogdan Catrangiu a menţionat că este vorba de schimbarea atitudinii faţă de boală şi pacient, colaborând cu medici, preoţi, asistenţi sociali şi psihologi.
"Valoarea demersului nostru stă în primul rând în atitudinea pe care o vom avea din rândul medicilor, preoţilor şi asistenţilor sociali, aşteptând un răspuns cel puţin egal în atitudine din partea populaţiei interesate de proiectul nostru", a precizat preşedintele ARPC.
Prezent la inaugurare, Episcopul vicar patriarhal Vincenţiu Ploieşteanu a subliniat că îl reprezintă la acest moment deosebit de important pe Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Teoctist, care a înţeles proiectul şi a acceptat ca Biserica să-l sprijine. Înaltul ierarh a spus că în proiect sunt implicate, din partea Bisericii, două instituţii - Centrul Patriarhal şi Arhiepiscopia Bucureştilor. Vincenţiu Ploieşteanu a subliniat importanţa schimbării de atitudine faţă de această boală care loveşte neaşteptat şi face ca oamenii să cadă în deznădejde. Episcopul vicar patriarhal a accentuat importanţa credinţei în vindecarea acestei boli şi şi-a exprimat speranţa ca astfel de centre să fie replicate şi în alte părţi.
Ambasadorul Israelului la Bucureşti, Rodica Radian Gordon, a subliniat că se află la inaugurare pentru a oferi un suport acestui proiect, care, în opinia sa, este cu totul deosebit. Ambasadorul israelian a reliefat importanţa proiectului mai ales pentru faptul că ia în considerare nu numai pacientul, ci şi familia, comunitatea, subliniind aspectul holistic pe care Biserica îl conferă.
Proiectul beneficiază de o colaborare cu Universitatea din Tel Aviv prin intermediul căreia specialişti din România se vor pregăti în Israel, pe de o parte, iar, pe de altă parte, medici din acestă ţară vor veni la Bucureşti.
Potrivit părintelui consilier Mihnea Susan, de la Arhiepiscopia Bucureştilor, preoţii se vor implica în educaţia populaţiei. El a precizat că, pentru cazurile sociale ce vor ajunge la centrul pilot, Biserica va ajuta suportând costul testelor, care sunt foarte scumpe. (Rompres)