Programul de Evaluare a Stării de Sănătate a Populaţiei este finanţat integral de Ministerul Sănătăţii Publice. Suma necesară estimată pentru derularea acestui program este de 900 milioane RON. Banii vor fi alocaţi din fondurile proprii ale MSP, mai precis din fondul colectat în urma aplicării “taxei pe viciu”. Partenerii ministerului în acest program sunt cetăţenii şi medicii de familie, implicarea activă şi responsabilă a acestora fiind necesară pentru derularea lui.
Concret, în ce constă programul:
– Cetăţenii României vor beneficia gratuit de o consultaţie clinică şi un set gratuit de analize reprezentative care să ajute la depistarea unor eventuale boli. Dacă boala nu este încă instalată, analizele respective vor fi folosite pentru a evalua riscul ca un anume pacient să dezvolte afecţiuni cardiace, hepatice, renale, diabet etc.
– Începând cu luna decembrie 2006, Poşta Română va începe expedierea scrisorilor şi taloanelor către cetăţeni. Fiecare cetăţean va primi acasă 2 taloane cu Nume, Prenume şi CNP. Talonul pe care va scrie „MEDIC” va fi predat medicului de familie în momentul prezentarii la consulaţie. Cu talonul inscripţionat “LABORATOR DE ANALIZE” se va prezenta la laboratorul sau punctul de lucru stabilit pentru a i se recolta analizele recomandate. Medicul de familie va scrie şi va parafa pe spatele talonului analizele recomandate. Împreună cu taloanele, fiecare cetăţean va primi şi o scrisoare în care i se spun paşii pe care trebuie să îi urmeze în acest program, precum şi obligaţia de a participa în propriul folos, dar şi în cel al comunităţii.
– Dacă în urma acestor examene medicul de familie suspicionează existenţa unei boli, pacientul va fi trimis pentru investigaţii paraclinice la medicul specialist, după care va fi văzut din nou de medicul de familie pentru stabilirea diagnosticului.
– Începând cu luna ianuarie a anului 2007, fiecare cetăţean va fi programat pentru evaluarea stării de sănătate în luna în care este născut. Nu vor face acest control copii de 0-3ani, după caz, persoanele care au fost internate în spital cu maximum 3 luni înainte de data la care ar trebui să facă controlul, adică persoanele care au necesitat examene medicale şi de laborator şi au deja confirmată sau infirmată o afecţiune şi care se află în supravegherea unui medic. De asemenea, bolnavii cronici care efectuează periodic analize pentru evaluarea afecţiunii de care suferă nu vor beneficia decât de o parte din analize. De exemplu unui bolnav de diabet căruia medicul de familie, conform noului program al MSP, este obligat să îi facă lunar glicemia, nu i-o va mai recomanda în acest set de analize.
– Medicul de familie va fi acela care va decide ce analize recomandă. Setul de analize este diferenţiat pe grupe de vârstă. Până la 18 ani se vor face hemoleucogramă completă, sideremie, glicemie, examen de urină, exudat faringian şi creatină serică. După 18 ani, setul de analize cuprinde transaminaze, colesterol, trigliceride, glicemie, creatinină serică, examen de urină şi hemoleucogramă completă. Gravidele vor beneficia şi ele de sideremie. Costul unui set de analize a fost stabilit la 50 de RON.
– Cetăţenii care nu au medic de familie şi cei care nu sunt asiguraţi se vor putea adresa oricărui medic de familie, acesta având obligaţia să îl înscrie pe liste . În cazul în care nu reuşesc să ajungă la un medic de familie, vor putea să apeleze la Autoritatea de Sănătate Publică pentru a primi toate recomandările necesare.
– După data de 8 ianuarie 2007 medicii de familie au obligaţia să înceapă consultaţiile în cadrul acestui program. Până atunci au la dispoziţie 2 luni pentru a se pregăti, pentru a-şi anunţa pacienţii din listă şi pentru a-i programa în funcţie de luna de naştere.
– Pentru buna desfăşurare a programului şi pentru o evidenţă clară a pacienţilor pe grupe de vârstă şi afecţiuni, medicii de familie vor fi dotaţi cu un program informatic special şi un calculator.
– Medicii de familie vor fi plătiţi pentru serviciile pe care le vor realiza în cadrul acestui program, iar decontarea se va face pe baza taloanelor inscripţionate “MEDIC”. Până la sfârşitul anului, medicii de familie vor primi şi ei o scrisoare în care se vor detalia paşii pe care îi au de făcut în cadrul programului.
– Consultaţiile din cadrul programului nu le exclud pe cele acordate în mod obişnuit pentru pacienţii cronici sau acuţi înscrişi pe listă. Medicul de familie va munci mai mult, dar va fi plătit în consecinţă.
– În ceea ce priveşte laboratoarele unde se vor recolta analizele se fac următoarele precizări: întrucât este vorba de bani publici, s-a decis ca analizele să fie efectuate de către laboratoarele din unităţile sanitare publice. În cazul în care managerii unităţilor respective declară, pe proprie răspundere, că nu au capacitatea să efectueze integral sau parţial analizele cerute, Autoritatea de Sănătate Publică are obligaţia să organizeze, pe plan local, cerere de ofertă pentru laboratoare particulare, dar nu la preţ mai mare decât preţul practicat în sistem public. Până la 1 ianuarie 2007, ASP-urile au obligaţia să îndeplinească aceste formalităţi şi să anunţe ministerul şi medicii de familie care laboratoare din sistemul public şi privat sunt acreditate să facă analize. Cu precizarea pentru cele private că preţul analizelor nu va fi mai mare decât cel hotărât în cadrul programului, de 50 de lei RON.
“Programul Ministerului Sănătăţii Publice este amplu şi foarte ambiţios. Vor fi consultaţi aprox 22 de milioane de oameni. Este de aşteptat să apară disfuncţionaliăţi pe măsură. S-ar putea, din motive tehnice, ca unele scrisori către cetăţeni sau medici să întârzie. S-ar putea să fie expediate scrisori către persoane decedate sau netransportabile.
S-ar putea să nu primească scrisori persoane care nu au domiciliul stabil sau acte de identitate. Ne aşteptăm la toate acestea şi vom încerca să le rezolvăm pe fiecare în parte”, a declarat Eugen Nicolăescu, ministrul Sănătăţii Publice.