Manifestarea ştiinţifică s-a desfăşurat în perioada 25-28 octombrie, la Sinaia, cuprinzând mai multe secţiuni - chirurgia mâinii, arsuri, microchirurgie reconstructivă, chirurgia plastică şi chirurgia estetică - a precizat specialistul. Dialogul ştiinţific s-a desfăşurat nu numai cu specialiştii români, ci şi cu specialişti din străinătate, cum ar fi prof. dr. Hano Millesi de la Viena , unul dintre părinţii microchirurgiei la nivel planetar, prof. dr. Andreas Fousatnous de la Atena, chirurg plastician de vârf specializat pe chirurgie estetică, Giovanni Botti din Italia, specialist în chirurgie estetică - chirurgia sânului.
Dialogul interdisciplinar este stimulat anual, printre invitaţii celorlalte specialităţi fiind specialişti din chirurgia buco-maxilo-facială, sfera ORL, dermatologie, cu care colaborăm în rezolvarea diferitelor tipuri de probleme, a specificat profesorul Lascăr.
Referindu-se la complexitatea problemelor rezolvate, reputatul specialist a spus că nu există practic nici o diferenţă între România şi alte ţări. "Suntem în momentul în care am reuşit să armonizăm protocoalele de formare a viitorilor specialişti cât şi pe cele de îngrijire a pacienţilor, în raport cu protocoalele din Uniunea Europeană, dar şi cu cele internaţionale" a precizat profesorul Lascăr.
El a menţionat că are în vedere un program de transplant de mână, aprobat deja de Agenţia Naţională pentru Transplant. "Din punct de vedere tehnic, nu avem probleme, acestea apar când este vorba de donatori. Politica noastră de recrutare a donatorilor este încă marcată de anumite deficienţe şi, cu toate eforturile noastre, este greu să creştem numărul donatorilor", a spus prof. dr. Lascăr.
Transplantul de mână se face cu mână de la donatorul aflat în moarte cerebrală şi este unul dintre transplanturile extrem de complexe, acest tip de operaţie făcându-se doar în şase ţări din lume, a menţionat specialistul.
În Clinica de Chirurgie plastică şi reparatorie de la Spitalul de Urgenţă Floreasca se fac anual 4.000 de internări, iar în ambulatoriul de specialitate sunt trataţi aproximativ 15.000 de pacienţi. În curând, aici va fi dată în folosinţă prima unitate modernă de chirurgie plastică şi reparatorie, care va avea cinci-şase paturi. Normele internaţionale prevăd ca astfel de unităţi să aibă 10 paturi, a explicat prof. dr. Lascăr, accentuând asupra faptului că unitatea va dispune de o tehnologie de înaltă performanţă.