Bruno Schrep semnează în ediţia din 9 octombrie a revistei germane Der Spiegel un articol în care prezintă programul desfăşurat în cadrul unui spital berlinez, program ce are ca scop realizarea unei terapii menite să oprească bărbaţii pedofili din a-şi duce la îndeplinirile impulsurile sexuale faţă de copii.
Ralf P. este un pedofil care se luptă pentru a rezista impulsurilor. Pentru el, simplul fapt de a trece printr-o staţie de autobuz reprezintă o încercare dificilă. Când fata îmbrăcată în haine subţiri, de vară, se aşează pe bancheta din faţa lui şi zâmbeşte, Ralf P. intră în panică. Inima începe să îi bată cu putere iar ritmul respiraţiei se accelerează. El încearcă să privească în altă parte, însă nu reuşeşte şi priveşte fata cu insistenţă minute în şir, apoi se ridică brusc, coboară la prima staţie, chiar dacă este departe de destinaţia sa, şi începe să cutreiere străzile oraşului, fugind de el însuşi.
Ralf P. se găseşte în asemenea situaţii frecvent – în restaurante, în lifturile complexelor comerciale, în supermarketuri. "De ce eu?” este întrebarea pe care şi-o pune el ori de câte ori i se întâmplă.
Fetele care îi trezesc asemenea sentimente sunt tinere, mult prea tinere, având 10 sau 11 ani: Ralf P. este pedofil. "Îmi urăsc dorinţele”, mărturiseşte el. "Impulsurile mele mă îngreţoşează. Însă nu am abuzat niciodată de un copil”.
Ralf este un bărbat de peste 50 ani, care pare destul de prietenos şi perfect normal, nici o trăsătură ieşită din comun nu îl scoate în evidenţă faţă de cei din jur.
În sala de aşteptare a Spitalului Charité din Berlin îl aşteaptă un chestionar pe care trebuie să îl completeze. Ralf face un efort pentru a răspunde tuturor întrebărilor, chiar şi celor care îi stârnesc ruşinea. "Ce vârstă au partenerii sexuali cu care aveţi fantezii?”, este una dintre întrebări, printre celelalte numărându-se: "Cum vă gândiţi la propria sexualitate? Vă consideraţi a fi pervers?”, "La ce vă gândiţi când vă masturbaţi?”
Ralf P. participă la un program de terapie numit "Prevenirea abuzurilor sexuale asupra copiilor”. Acest program este realizat de Institutul pentru Sexologie şi Medicină Sexuală din cadrul Spitalului Charité. În spatele numelui straniu al programului se află o intenţie simplă: cea de a împiedica pedofilii să îşi pună în practică fanteziile privitoare la copii.
"Vă plac copiii mai mult decât aţi dori?” – este sloganul unei campanii demarate cu scopul de a încuraja bărbaţii pedofili să participe la acest program. "Noi vă putem ajuta – gratuit şi confidenţial”, precizează afişele şi reclamele televizate din cadrul campaniei.
Programul desfăşurat în cadrul Spitalului Charité are menirea de a împiedica distrugerea multor vieţi. Puţine infracţiuni provoacă atât dezgust precum abuzarea copiilor; reputaţia vinovatului este distrusă rapid şi pentru totdeauna, iar puţine atacuri sunt mai dăunătoare pentru victime.
Statisticile prezintă cifre şocante. Dosarele poliţiei germane înregistreză aproximativ 14.000 de cazuri de abuzări de copii pe an, însă numărul real al acestora este cu mult mai mare. Sondajele de opinie indică faptul că 8,6 la sută dintre fetiţe şi 2,8 la sută dintre băieţi sunt abuzaţi sexual. Totuşi, singurele cazuri care ajung pe prima pagină a ziarelor sunt cele dramatice, în care abuzul sexual este însoţit de crimă sau alte atrocităţi, majoritatea cazurilor rămânând necunoscută.
Sinceritate completă
Cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească bărbaţii care participă la programul desfăşurat în Spitalul Charité sunt numeroase, cea mai importantă fiind aceea de a fi complet sinceri cu terapeuţii.
Persoane care şi-au păstrat preferinţele sexuale secrete timp de mulţi ani, ascunzându-le de părinţi, fraţi, colegi şi chiar soţii, sunt acum nevoite să le recunoască în faţa grupului de terapie: "Da, sunt pedofil”. "Această încercare este un adevărat coşmar pentru ei”, afirmă Christoph Joseph Ahlers, psihologul care coordonează proiectul, ocupându-se, în acelaşi timp, de două dintre grupele de terapie. Totuşi, explică el, nu pot fi obţinute progrese dacă bărbaţii nu îşi conştientizează identitatea şi starea: "În momentul în care acceptăm un element ca făcând parte din noi, atunci acel element devine controlabil”, adaugă Ahlers.
Iar controlul este cel mai important aspect al acestei probleme. Întrebarea care stă la baza terapiei întregului program este: Ce trebuie să fac atunci când implusurile pun stăpânire pe mine?
Una dintre tehnicile folosite de Ahlers este aceea de a pune bărbaţii în situaţia copiilor, de a-i face să se vadă prin ochii potenţialelor victime. Psihologul doreşte ca ei să realizeze faptul că acei copii nu ar dori, în nici un context, să aibă contacte sexuale cu adulţii.
Lungul drum al terapiei
În programul de terapie al Spitalului Charité sunt acceptate doar persoane care şi-au stăpânit până în momentul de faţă implusurile sau care au fost condamnate şi şi-au ispăşit pedeapsa.
Aşteptările acestor bărbaţi faţă de terapie sunt imense. "La început am crezut că voi începe o nouă viaţă”, îşi aminteşte Ralf P. El a sperat că nu va mai avea niciodată acele dorinţe sexuale, că va scăpa de fantezii şi că va deveni, poate, un bărbat normal, care doreşte şi iubeşte o femeie adultă.
Însă acest vis a luat sfârşit chiar din timpul primei şedinţe de terapie. Când terapeutul i-a explicat lui Ralf că înclinaţia sa sexuală în sine nu poate fi tratată şi că nu poate fi învăţat decât cum să îi facă faţă, el a dorit să se ridice şi să plece, retrăgându-se pe loc din program.
Ralf P. a avut două tentative de sinucidere. La vârsta de 18 ani, el a luat o supradoză de somnifere, fiind descoperit dintr-o pură întâmplare. La vârsta de 52 de ani, în urma eşecului căsătoriei sale, a vrut să sară de pe un pod, fiind oprit de poliţie în ultimul moment şi internat într-un spital psihiatric.
Povestea lui Ralf nu este unică. "Aproape toţi pacienţii ar dori să se sinucidă”, afirmă Ahlers. "Fiind nevoiţi să îşi ascundă dorinţele o viaţă întreagă şi neputând să îşi împlinească activitatea sexuală ajung la depresie şi autoagresiune”.
Abstinenţa sexuală este cu atât mai dificilă cu cât impulsurile fizice au în spate o imensă dorinţă pentru dragoste, afecţiune şi recunoastere. Ralf P. s-a resemnat să îşi accepte situaţia: "Nu voi avea niciodată parte de toate lucrurile astea”.
Presiunea pe care o suportă Ralf şi ceilalţi ca el este intensă, acesta fiind motivul pentru care tratamentul pe care îl fac în cadrul programului nu este limitat doar la discuţii. Ralf şi-a luat angajamentul de a rămâne abstinent sexual. Astfel, supravieţuirea sa depinde de comportamentul său sexual. "Dacă am să mă ating vreodată de un copil”, afirmă el, "am să mă sinucid. Iar atunci nu mă va salva nimeni”. (Der Spiegel, preluat de Rompres)
Ralf P. se găseşte în asemenea situaţii frecvent – în restaurante, în lifturile complexelor comerciale, în supermarketuri. "De ce eu?” este întrebarea pe care şi-o pune el ori de câte ori i se întâmplă.
Fetele care îi trezesc asemenea sentimente sunt tinere, mult prea tinere, având 10 sau 11 ani: Ralf P. este pedofil. "Îmi urăsc dorinţele”, mărturiseşte el. "Impulsurile mele mă îngreţoşează. Însă nu am abuzat niciodată de un copil”.
Ralf este un bărbat de peste 50 ani, care pare destul de prietenos şi perfect normal, nici o trăsătură ieşită din comun nu îl scoate în evidenţă faţă de cei din jur.
În sala de aşteptare a Spitalului Charité din Berlin îl aşteaptă un chestionar pe care trebuie să îl completeze. Ralf face un efort pentru a răspunde tuturor întrebărilor, chiar şi celor care îi stârnesc ruşinea. "Ce vârstă au partenerii sexuali cu care aveţi fantezii?”, este una dintre întrebări, printre celelalte numărându-se: "Cum vă gândiţi la propria sexualitate? Vă consideraţi a fi pervers?”, "La ce vă gândiţi când vă masturbaţi?”
Ralf P. participă la un program de terapie numit "Prevenirea abuzurilor sexuale asupra copiilor”. Acest program este realizat de Institutul pentru Sexologie şi Medicină Sexuală din cadrul Spitalului Charité. În spatele numelui straniu al programului se află o intenţie simplă: cea de a împiedica pedofilii să îşi pună în practică fanteziile privitoare la copii.
"Vă plac copiii mai mult decât aţi dori?” – este sloganul unei campanii demarate cu scopul de a încuraja bărbaţii pedofili să participe la acest program. "Noi vă putem ajuta – gratuit şi confidenţial”, precizează afişele şi reclamele televizate din cadrul campaniei.
Programul desfăşurat în cadrul Spitalului Charité are menirea de a împiedica distrugerea multor vieţi. Puţine infracţiuni provoacă atât dezgust precum abuzarea copiilor; reputaţia vinovatului este distrusă rapid şi pentru totdeauna, iar puţine atacuri sunt mai dăunătoare pentru victime.
Statisticile prezintă cifre şocante. Dosarele poliţiei germane înregistreză aproximativ 14.000 de cazuri de abuzări de copii pe an, însă numărul real al acestora este cu mult mai mare. Sondajele de opinie indică faptul că 8,6 la sută dintre fetiţe şi 2,8 la sută dintre băieţi sunt abuzaţi sexual. Totuşi, singurele cazuri care ajung pe prima pagină a ziarelor sunt cele dramatice, în care abuzul sexual este însoţit de crimă sau alte atrocităţi, majoritatea cazurilor rămânând necunoscută.
Sinceritate completă
Cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească bărbaţii care participă la programul desfăşurat în Spitalul Charité sunt numeroase, cea mai importantă fiind aceea de a fi complet sinceri cu terapeuţii.
Persoane care şi-au păstrat preferinţele sexuale secrete timp de mulţi ani, ascunzându-le de părinţi, fraţi, colegi şi chiar soţii, sunt acum nevoite să le recunoască în faţa grupului de terapie: "Da, sunt pedofil”. "Această încercare este un adevărat coşmar pentru ei”, afirmă Christoph Joseph Ahlers, psihologul care coordonează proiectul, ocupându-se, în acelaşi timp, de două dintre grupele de terapie. Totuşi, explică el, nu pot fi obţinute progrese dacă bărbaţii nu îşi conştientizează identitatea şi starea: "În momentul în care acceptăm un element ca făcând parte din noi, atunci acel element devine controlabil”, adaugă Ahlers.
Iar controlul este cel mai important aspect al acestei probleme. Întrebarea care stă la baza terapiei întregului program este: Ce trebuie să fac atunci când implusurile pun stăpânire pe mine?
Una dintre tehnicile folosite de Ahlers este aceea de a pune bărbaţii în situaţia copiilor, de a-i face să se vadă prin ochii potenţialelor victime. Psihologul doreşte ca ei să realizeze faptul că acei copii nu ar dori, în nici un context, să aibă contacte sexuale cu adulţii.
Lungul drum al terapiei
În programul de terapie al Spitalului Charité sunt acceptate doar persoane care şi-au stăpânit până în momentul de faţă implusurile sau care au fost condamnate şi şi-au ispăşit pedeapsa.
Aşteptările acestor bărbaţi faţă de terapie sunt imense. "La început am crezut că voi începe o nouă viaţă”, îşi aminteşte Ralf P. El a sperat că nu va mai avea niciodată acele dorinţe sexuale, că va scăpa de fantezii şi că va deveni, poate, un bărbat normal, care doreşte şi iubeşte o femeie adultă.
Însă acest vis a luat sfârşit chiar din timpul primei şedinţe de terapie. Când terapeutul i-a explicat lui Ralf că înclinaţia sa sexuală în sine nu poate fi tratată şi că nu poate fi învăţat decât cum să îi facă faţă, el a dorit să se ridice şi să plece, retrăgându-se pe loc din program.
Ralf P. a avut două tentative de sinucidere. La vârsta de 18 ani, el a luat o supradoză de somnifere, fiind descoperit dintr-o pură întâmplare. La vârsta de 52 de ani, în urma eşecului căsătoriei sale, a vrut să sară de pe un pod, fiind oprit de poliţie în ultimul moment şi internat într-un spital psihiatric.
Povestea lui Ralf nu este unică. "Aproape toţi pacienţii ar dori să se sinucidă”, afirmă Ahlers. "Fiind nevoiţi să îşi ascundă dorinţele o viaţă întreagă şi neputând să îşi împlinească activitatea sexuală ajung la depresie şi autoagresiune”.
Abstinenţa sexuală este cu atât mai dificilă cu cât impulsurile fizice au în spate o imensă dorinţă pentru dragoste, afecţiune şi recunoastere. Ralf P. s-a resemnat să îşi accepte situaţia: "Nu voi avea niciodată parte de toate lucrurile astea”.
Presiunea pe care o suportă Ralf şi ceilalţi ca el este intensă, acesta fiind motivul pentru care tratamentul pe care îl fac în cadrul programului nu este limitat doar la discuţii. Ralf şi-a luat angajamentul de a rămâne abstinent sexual. Astfel, supravieţuirea sa depinde de comportamentul său sexual. "Dacă am să mă ating vreodată de un copil”, afirmă el, "am să mă sinucid. Iar atunci nu mă va salva nimeni”. (Der Spiegel, preluat de Rompres)
