Cele două părţi au fost de acord că este indispensabilă menţinerea şi respectarea disciplinei contractuale la nivelul sistemului sanitar. În context, s-a convenit asupra implementării, începând cu 1 ianuarie 2007, a Directivei 2000a CE, privind plata facturilor la 30 de zile. AFPM a reamintit decizia membrilor săi de a se respecta cu stricteţe prevederile contractuale.
Părţile au convenit dezvoltarea unui parteneriat în vederea derulării unor acţiuni în următoarele direcţii:
- Susţinerea de către AFPM a strategiei privind îmbunătăţitrea managementului la nivelul spitalelor , prin accentuarea măsurilor de monitorizare a disciplinei contractuale
- Demararea programului pentru conştientizarea importanţei diagnosticului
MSP şi AFPM au convenit să aibă întâlniri trimestriale de informare reciprocă asupra evoluţiilor din sistemul sanitar.
Sursa: Ministerul Sanatatii