Intrarea în vigoarea a noului pachet legislativ de igienă, la 1 octombrie a.c., înseamnă introducerea de noi reglementări în domeniul igienei produselor alimentare. Acestea se referă la implementarea sistemului HACCP (Analiza Riscurilor şi Punctele Critice de Control) în industria alimentară, la cerinţele generale şi specifice de igienă şi la noile obligaţii care vor reveni operatorilor din industria alimentară şi autorităţilor competente.
Pe lângă dezbateri pe teme specifice, experţii europeni au prezentat participanţilor modul în care au fost implementate aceste reglementări în state membre ale Uniunii Europene precum Belgia, Marea Britanie, Olanda, Danemarca şi Germania.
Partea română, reprezentată de către ANSVSA, a arătat care sunt progresele făcute de România în ultimele nouă luni, dar şi măsurile drastice luate pentru închiderea unităţilor ce nu se pot alinia standardelor europene.
Numărul total al unităţilor de carne roşie a scăzut, în acest an, de la 571 la 410, fiind închise definitiv 165 unităţi şi deschise alte patru.
În sectorul carne pasăre sunt în total 53 de unităţi. În categoria A, în care sunt incluse unităţile care îndeplinesc cerinţele legislaţiei UE, numărul unităţilor a crescut de la 19 la 27, în acest an; în categoria B sunt 20 unitaţi şi în categoria C sunt două unităţi, incluse în Tratatul de Aderare.
În sectorul peşte, numărul unităţilor a scăzut de la 43 la 32, întrucât 11 au fost închise definitiv.
În sectorul lapte, numărul total al unităţilor a scăzut de la 470 la 333. Au fost închise definitiv 150 de unităţi şi s-au construit 13 noi.
Unităţile din categoria A sunt cele care îndeplinesc cerinţele UE. Cele din categoria B se aşteaptă să îndeplinească cerinţele UE până la data aderării. Unităţile din categoria C sunt cele aflate în perioada de tranziţie cu termen de îndeplinire a cerinţelor UE la data de 31 decembrie 2009, iar cele din categoria D sunt unităţile care vor fi desfiinţate la data aderării, deoarece nu pot îndeplini prevederile Tratatului de Aderare.
Din 2007, produsele unităţilor din categoria A pot fi vândute în UE. Cele din categoria B vor purta o marcă ovală şi vor fi şi ele destinate comerţului intra-comunitar. Unităţile din categoria C, aflate în perioada de tranziţie, vor putea să-şi desfacă produsele pe piata naţională, purtând o marcă rotundă pentru identificare, potrivit normelor UE.
La seminarul de la Sinaia, alături de specialiştii Comisiei Europene şi ai ANSVSA au participat şi reprezentanţi ai patronatelor şi operatorilor din industria alimentară, pentru că se doreşte o abordare unitară a acestei problematici şi o implicare a tuturor celor responsabili de siguranţa alimentelor. (Rompres)