Cancerul de prostată ocupă primul loc în privinţa incidenţei şi locul al doilea printre cauzele de mortalitate prin neoplasm după cancerul pulmonar, reprezentând o problemă de sănătate publică, a declarat pentru Rompres prof. dr. Ionel Sinescu, şeful Centrului de Chirurgie şi Urologie din cadrul Institutului Clinic Fundeni. El a adăugat că ar trebui investigaţi toţi bărbaţi de peste 50 de ani pentru a şti care este incidenţa exactă a acestei boli, dar lipsa banilor face imposibil acest studiu.
Specialistul a subliniat importanţa diagnosticului prococe, care poate fi sugerat de analize simple, cum ar fi determinarea nivelului seric al antigenului specific de prostată (PSA) şi ecografia abdominală. Dacă boala a fost surprinsă în stadiul intracapsular, şansele de vindecare sunt foarte mari.
Modalităţile terapeutice sunt reprezentate de operaţia radicală, clasică, radioterapia externă şi brahiterapia, care constă în introducerea în prostată a unui material radioactiv sub ghidaj ecografic.
Operaţia este una utilizată pe scară largă de 15 ani pe plan internaţional. În prezent metoda terapeutică a depăşit procentul operaţiilor clasice radicale, în SUA fiind procedura de elecţie în tratamentul cancerului de prostată intracapsular. Un avantaj deosebit este că nu există pericolul iradierii a ţesuturilor din jur, ci numai a formaţiunii tumorale. Prin această metodă se poate obţine chiar vindecarea bolnavului.
Procentul de recidivă în cazul brahiterapiei este mai mic decât în cazul operaţiilor clasice radicale. Costul unei astfel de intervenţii este de 4.500-5.000 euro pe pacient şi este vorba doar de o singură procedură.
Directorul Centrului de Chirurgie Urologică Fundeni a spus că va prezenta această metodă Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate pentru a fi introdusă între procedeele acceptate de asigurările de sănătate. Tratarea unui pacient prin chirurgia deschisă ajunge să coste în Europa de Vest 15.000 euro. La Centrul de la Fundeni numai pentru partea hotelieră costurile ajung în prezent la 18 milioane lei la care trebuie să se adauge materialele, medicamentele şi manopera.
În România aproximativ 80% din cancerele de prostată sunt extracapsulare şi cu metastaze, astfel doar 2 din 10 pacienţi care se prezintă la medic au cancer intracapsular cu potenţial de vindecare definitivă, a menţionat prof. Ionel Sinescu.
Introducerea acestei proceduri moderne şi eficace în România reprezintă o uriaşă şansă de vindecare a cancerului prostatic localizat, evitând dificultăţile actului chirurgical sau inconvenientele radioterapiei externe.