Serviciile de sănătate mintală din toată lumea se
bazează în mod comun pe asumpţia că a fi supărat sau dezorientat este o stare
asemănătoare unei boli, notează psihologul John Read de la Universitatea Auckland din Noua
Zeelandă, în ediţia din 22 septembrie a grupului editorial Project Syndicate.
În ziua de azi, din ce în mai
multe probleme sunt considerate "tulburări" sau
"afecţiuni", cauzate, se presupune, de predispoziţii genetice sau
dezechilibre chimice. În acest context, tristeţea devine "tulburare
depresivă", grijile,
"tulburare anxioasă", iar timiditatea excesivă "tulburare a unei
personalităţi eschivante". De asemenea, dacă recurgi la bătaie, suferi de
o "tulburare explozivă intermitentă", iar apelul în exces la băutură,
medicamente, jocuri de noroc şi mâncare sunt considerate afecţiuni mintale. Etichete
asemănătoare se aplică persoanelor care recurg la prea puţină mâncare, somn,
sau sex.
Nici copiii nu scapă de aceste etichete. Dacă eşti slab la matematică suferi de ceea ce se poate numi "tulburări legate de matematică", iar dacă ignori sentimentele celorlalţi ai pur şi simplu o "tulburare de comportament". Dacă la aceste manifestări se mai adaugă şi furia, respectiva afecţiune primeşte numele de "sfidare ostilă".
Unul din "diagnosticele" care apar des este tulburarea care presupune "deficitul de atenţie/ hiperactivitate ". "Simptomele" acesteia includ neastâmpărul, pierderea diverselor lucruri, vorbitul excesiv, dificultatea de a se juca în linişte sau de a răspunde la mutări. În mod evident, se întâmplă că unii copii să aibă aceste probleme.
Potrivit lui John Read, a face liste de comportamente, a da etichete cu rezonanţă medicală oamenilor care manifestă astfel de comportament şi a folosi ulterior prezenţa acestor simptome pentru a dovedi că o persoană suferă de anumite afecţiuni mintale este o întreprindere nulă din punct de vedere ştiinţific, deoarece nu ne spune nimic despre cauzele acestor tulburări şi despre soluţiile pe care le-am putea găsi.
Care sunt motivele deci pentru care această abordare simplistă, în mod clar neştiinţifică şi deseori dăunătoare a câştigat o asemenea influenţă?
Un prim motiv ar fi că pare tentant să evităm să ne confruntăm cu evenimentele dureroase din viaţa noastră care ar putea fi cauza dificultăţilor noastre. În plus, dacă doar acceptăm dignosticele la îndemână, nimeni nu poate fi blamat. Nimeni nu trebuie să recurgă la vreo soluţie diferită, în afară de cea care presupune luarea de pastile. Am fost doar suficienţi de nenorocoşi pentru a ni se întâmpla să suferim de această "afecţiune".
În al doilea rând, un model de patologie individuală este de nepreţuit pentru politicieni, în condiţiile în care aceştia nu mai sunt nevoiţi să cheltuiască bani pentru programele de prevenire ale problemelor sociale cum ar fi stressul predominant, sărăcia, discriminarea, neglijarea copiilor, abuzurile, singurătatea, probleme despre care cercetările au demonstrat în mod repetat că joacă un rol important în afectarea sănătăţii mintale.
În al treilea rând, progresele incitante făcute în domeniul tehnologiilor pentru studierea creierelor şi genelor noastre ne-au insuflat speranţa că suntem pe cale de a descoperi cauzele biologice, sau soluţiile, pentru a pune capăt suferinţei şi confuziei umane.
În al patrulea rând, nu trebuie uitat faptul că industria farmaceutică, alimentată de dorinţa noastră de a găsi rezolvări rapide, a depus un considerabil efort pentru a promulga noţiunile de "tulburare" sau de "afecţiune" în toate aspectele vieţii noastre zilnice. Având în vedere că scopul fundamental al companiilor farmaceutice este producerea de profit pentru proprietarii acestora, pare extrem de firesc ca respectivele companii farmaceutice să ne încurajeze să considerăm mâncatul, dormitul sau sentimentele în exces (sau în deficit) drept afecţiuni care necesită o cură cu medicamente.
Pe de altă parte, sondajele de opinie din toată lumea indică că majoritatea oamenilor sunt de părere că problemele emoţionale, incluzând chiar şi pe cele considerate severe cum ar fi auzitul vocilor, sunt în primul rând cauzate de problemele pe care le avem, mai degrabă de afecţiuni ale creierului sau de gene. De asemenea, publicul se declară de partea abordărilor psiho-sociale, cum ar fi discuţiile cu alte persoane, acceptarea de sfaturi, sau ajutarea prietenilor pentru a face rost de o slujbă, mai degrabă decât medicamentele, electro-şocurile sau admiterea într-un spital psihiatric.
Unii experţi insistă asupra faptului că bolile mintale sunt boli ca toate celelalte, în pofida numeroaselor studii care arată că, dacă adoptăm abordarea medicală, dobândim mai multe prejudecăţi şi devenim mai speriaţi.
Potrivit semnatarului articolului, serviciile pentru sănătate mintală ar trebui să facă mai mult decât să ne trateze sentimentele pe cale chimică sau să controleze dificultăţile copiilor noştri prin amfetamine.
Există un spectru variat de tratamente eficiente care nu presupun creşteri în greutate, disfuncţii sexuale, pierderi de memorie sau dependenţă. Sponsorii şi decidenţii politici care ne ţin la curent cu ultimele cercetări au început să introducă mai multe terapii care presupun discuţii, mai multe alternative la spitalizare, mai multe servicii adaptate cultural, mai multe terapii adresate familiei şi, cel mai important, o consultare mai autentică a celor care au nevoie de astfel de tratamente în privinţa mijloacelor efective de tratament.
Faptul că aceste tratamente nu sunt folosite mai frecvent, nu înseamnă că ele nu sunt eficiente ,ci că ele nu aduc profituri companiilor de medicamente, conchide John Read.
Nici copiii nu scapă de aceste etichete. Dacă eşti slab la matematică suferi de ceea ce se poate numi "tulburări legate de matematică", iar dacă ignori sentimentele celorlalţi ai pur şi simplu o "tulburare de comportament". Dacă la aceste manifestări se mai adaugă şi furia, respectiva afecţiune primeşte numele de "sfidare ostilă".
Unul din "diagnosticele" care apar des este tulburarea care presupune "deficitul de atenţie/ hiperactivitate ". "Simptomele" acesteia includ neastâmpărul, pierderea diverselor lucruri, vorbitul excesiv, dificultatea de a se juca în linişte sau de a răspunde la mutări. În mod evident, se întâmplă că unii copii să aibă aceste probleme.
Potrivit lui John Read, a face liste de comportamente, a da etichete cu rezonanţă medicală oamenilor care manifestă astfel de comportament şi a folosi ulterior prezenţa acestor simptome pentru a dovedi că o persoană suferă de anumite afecţiuni mintale este o întreprindere nulă din punct de vedere ştiinţific, deoarece nu ne spune nimic despre cauzele acestor tulburări şi despre soluţiile pe care le-am putea găsi.
Care sunt motivele deci pentru care această abordare simplistă, în mod clar neştiinţifică şi deseori dăunătoare a câştigat o asemenea influenţă?
Un prim motiv ar fi că pare tentant să evităm să ne confruntăm cu evenimentele dureroase din viaţa noastră care ar putea fi cauza dificultăţilor noastre. În plus, dacă doar acceptăm dignosticele la îndemână, nimeni nu poate fi blamat. Nimeni nu trebuie să recurgă la vreo soluţie diferită, în afară de cea care presupune luarea de pastile. Am fost doar suficienţi de nenorocoşi pentru a ni se întâmpla să suferim de această "afecţiune".
În al doilea rând, un model de patologie individuală este de nepreţuit pentru politicieni, în condiţiile în care aceştia nu mai sunt nevoiţi să cheltuiască bani pentru programele de prevenire ale problemelor sociale cum ar fi stressul predominant, sărăcia, discriminarea, neglijarea copiilor, abuzurile, singurătatea, probleme despre care cercetările au demonstrat în mod repetat că joacă un rol important în afectarea sănătăţii mintale.
În al treilea rând, progresele incitante făcute în domeniul tehnologiilor pentru studierea creierelor şi genelor noastre ne-au insuflat speranţa că suntem pe cale de a descoperi cauzele biologice, sau soluţiile, pentru a pune capăt suferinţei şi confuziei umane.
În al patrulea rând, nu trebuie uitat faptul că industria farmaceutică, alimentată de dorinţa noastră de a găsi rezolvări rapide, a depus un considerabil efort pentru a promulga noţiunile de "tulburare" sau de "afecţiune" în toate aspectele vieţii noastre zilnice. Având în vedere că scopul fundamental al companiilor farmaceutice este producerea de profit pentru proprietarii acestora, pare extrem de firesc ca respectivele companii farmaceutice să ne încurajeze să considerăm mâncatul, dormitul sau sentimentele în exces (sau în deficit) drept afecţiuni care necesită o cură cu medicamente.
Pe de altă parte, sondajele de opinie din toată lumea indică că majoritatea oamenilor sunt de părere că problemele emoţionale, incluzând chiar şi pe cele considerate severe cum ar fi auzitul vocilor, sunt în primul rând cauzate de problemele pe care le avem, mai degrabă de afecţiuni ale creierului sau de gene. De asemenea, publicul se declară de partea abordărilor psiho-sociale, cum ar fi discuţiile cu alte persoane, acceptarea de sfaturi, sau ajutarea prietenilor pentru a face rost de o slujbă, mai degrabă decât medicamentele, electro-şocurile sau admiterea într-un spital psihiatric.
Unii experţi insistă asupra faptului că bolile mintale sunt boli ca toate celelalte, în pofida numeroaselor studii care arată că, dacă adoptăm abordarea medicală, dobândim mai multe prejudecăţi şi devenim mai speriaţi.
Potrivit semnatarului articolului, serviciile pentru sănătate mintală ar trebui să facă mai mult decât să ne trateze sentimentele pe cale chimică sau să controleze dificultăţile copiilor noştri prin amfetamine.
Există un spectru variat de tratamente eficiente care nu presupun creşteri în greutate, disfuncţii sexuale, pierderi de memorie sau dependenţă. Sponsorii şi decidenţii politici care ne ţin la curent cu ultimele cercetări au început să introducă mai multe terapii care presupun discuţii, mai multe alternative la spitalizare, mai multe servicii adaptate cultural, mai multe terapii adresate familiei şi, cel mai important, o consultare mai autentică a celor care au nevoie de astfel de tratamente în privinţa mijloacelor efective de tratament.
Faptul că aceste tratamente nu sunt folosite mai frecvent, nu înseamnă că ele nu sunt eficiente ,ci că ele nu aduc profituri companiilor de medicamente, conchide John Read.
