Îmbătrânirea mamiferelor ar fi
rezultatul unui dezechilibru care se accentuează odată cu vârsta între
regenerarea ţesuturilor şi mecanismele de apărare împotriva cancerului,
potrivit unor studii publicate în revista Nature, relatează AFP.
O proteină, numită "p16
Ink4a", care împiedică multiplicarea celulelor pentru a contra tumorile şi
cancerele, este din ce în ce mai prezentă în ţesuturi pe măsură ce se avansează
în vârstă, au constatat pe şoareci trei echipe de cercetători din SUA.
Însă,
în lupta sa contra proliferării celulare la originea cancerelor, această
proteină interferează cu capacitatea regenerării ţesuturilor: ea
"inhibă" ciclul celular, blocând divizarea celulelor stem care le
reconstituie în permanenţă.
Trei
studii, efectuate în paralel, arată că activitatea genei care comandă
producerea acestei proteine creşte odată cu vârsta în diferite ţesuturi,
printre care o regiune a creierului (bulbul olfactiv la şoareci), măduva osoasă
(unde se reînnoiesc celulele sanguine) şi pancreasul (unde sunt fabricate
celulele care produc insulina).
Rezultatul:
celulele se regenerează din ce în ce mai lent, unul dintre fenomenele clasice
ale îmbătrânirii.
"Putem
să îmbătrânim înainte de a avea cancer, însă cu preţul unei proaste regenerări
a ţesuturilor", a rezumat Sean Morrison, director al centrului de
cercetare pentru celulele stem de la Universitatea din Michigan şi responsabil
al unuia dintre studii.
Cercetătorii
din Michigan, colegii lor de la Harvard şi cei de la Universitatea Carolina de
Nord au lucrat pe celule stem numite progenitoare (celule stem diferenţiate)
din neocortex, pancreas şi respectiv măduva osoasă.
În
cele trei cazuri, şoareci modificaţi genetic pentru a suprima proteina
antitumoare şi-au păstrat capacitatea de regenerare celulară. Însă au murit
prematur de diferite tipuri de cancer.
"Descoperirile
noastre sunt similare", a subliniat Norman Sharpless, de la Universitatea
Carolina de Nord. "Această genă (responsabilă pentru producerea proteinei
Ink4a) nu joacă în mod cert un rol în toate tipurile de ţesuturi, însă trebuie
să fie prezent într-o paletă mult mai mare decât cea pe care am
studiat-o", a adăugat el.
Cercetătorii
speră că lucrările lor vor ajuta la crearea unor noi terapii împotriva bolilor
degenerative sau împotriva cancerelor. Însă aceasta presupune menţinerea unui
delicat echilibru între cele două mecanisme.
Motivele
pentru care prezenţa Ink4a se intensifică odată cu vârsta rămân de identificat,
notează Nature. Ele ar putea fi legate de modificările hormonale sau de
fenomenele de agresiune sau distrugere celulare.