Cercetători din cadrul Universităţii din Fribourg au testat cu succes o moleculă ce le permite unor macaci paralizaţi să îşi redobândească, în mare parte, dexteritatea. Acest tratament face, acum, obiectul unor teste pe pacienţi umani
scrie Olivier Dessibourg, într-o ediţie recentă a cotidianului elveţian Le Temps, editat la Geneva. Este o veste bună, aşteptată, pentru tratarea paraliziei. Macaci a căror măduvă spinală a fost lezată - fapt ce determina un imobilism parţial al membrelor lor pe o parte a corpului -, şi-au recăpătat o mare parte a dexterităţii lor manuale atunci când le-a fost injectată o moleculă inedită. Aceasta permitea regenerarea fibrelor nervoase afectate. Aceste rezultate, obţinute la Universitatea din Fribourg, au fost publicate duminică, 2 iulie, în revista Nature Medicine. Ele se înscriu într-un studiu iniţiat, în urmă cu 23 de ani, care este pe punctul de a se încheia. ªi care, fără a da încă speranţe nemăsurate, ar fi posibil să ajute viitoarele victime ale unui accident ce induce o paraplegie ori o tetraplegie.Încă din 1983, Martin Schwab - în prezent, directorul Centrului de cercetări în privinţa creierului de pe lângă Universitatea şi ªcoala Politehnică Federală /EPF/ din Zurich - se interesează de leziunile pe care le poate suferi măduva spinării în cursul unui traumatism /accident, cădere, şoc etc./. El observă faptul că axonii, reţeaua de cabluri ce leagă celulele sistemului nervos, sunt secţionaţi. ªi, mai ales, că în pofida unei slabe înmuguriri, aceste fibre nu reuşesc să se regenereze îndeajuns pentru a reface conexiunile rupte. Însă, în continuare, el face o descoperire crucială: cea care împiedică această regenerescenţă spontană este o moleculă, botezată Nogo. Cercetătorii dezvoltă, atunci, o substanţă - un tip de anticorpi - aptă să neutralizeze această moleculă inhibitoare. Mai rămâne doar ca ea să fie testată.
Primele teste, efectuate pe şobolani, sunt pozitive. Dar, de la rozător la om, există o marjă pe scara speciilor de mamifere. Echipa de cercetători decide, atunci, să treacă la experienţe pe macaci, în colaborare cu Universitatea din Fribourg. "Organizarea generală a sistemului corticospinal al omului este similară cu cea a acestor primate, nu cu cea a şobolanilor", justifică profesorul de fiziologie Eric Rouiller.
Aceste experienţe, începute în urmă cu şase ani - şi strict controlate -, au implicat 12 macaci adulţi. Cercetătorii i-au învăţat, mai întâi, pe aceştia să prindă bucăţele de hrană dispuse în orificiile unei plăci din plastic puse în faţa lor. După această perioadă de antrenament, primatele au fost supuse unei intervenţii chirurgicale: măduva lor spinală a fost parţial secţionată de o parte, între două vertebre cervicale. Lucrul acesta a avut drept consecinţă îndeosebi paralizia mâinii corespunzătoare, dar nu a braţului ori antebraţului, ai căror motoneuroni sunt situaţi mai sus pe măduva spinării.
"La scurt timp de la leziune, maimuţele au fost incapabile să mai prindă fărâme de hrană cu degetele. La şase nimale care nu erau tratate, s-a dezvoltat, încetul cu încetul, o recuperare spontană, dar ea a rămas foarte limitată. Dimpotrivă, dexteritatea maimuţelor care beneficiau de tratament era ameliorată în mod semnificativ", rezumă profesorul. Această terapie constă în introducerea sub pielea maimuţei a unei mici pompe. Aceasta injectează anticorpul anti-Nogo în lichidul cefalorahidian, ce irigă măduva spinală.
Oricât de promiţător ar fi, acest studiu are limitele sale, legate de constrângerile procedurale inerente oricărei cercetări metodologice. Leziunea indusă, foarte ţintită, este, oare, de exemplu, reprezentativă pentru traumatismul suferit în cursul unui accident real? "Cele mai frecvente daune sunt mai ample şi au loc la nivelul vertebrelor lombare, admite Eric Rouiller. Noi am ales, însă, acest model pentru că el menţine un maximum de sănătate a animalului, permiţând, totodată, observarea efectelor aşteptate de la tratament." Pe deasupra, într-un caz realist, leziunea decurge, adesea, dintr-o comprimare a măduvei spinării mai degrabă decât dintr-o secţionare chirurgicală a fibrelor. "Această metodă se situează în continuitatea studiilor efectuate pe şobolani", explică profesorul, care dă asigurări: "Modelul nostru este pe cât de reprezentativ posibil într-o situaţie în care măduva spinală nu este complet ruptă."
"Aceste rezultate sunt foarte importante, comentează James Fawcett, directorul Centrului pentru refacerea creierului, de la Universitatea din Cambridge. Mai întâi, pentru că macacii sunt - fiziologic - apropiaţi de om. Dar mai ales pentru că tratamentul pare să fie lipsit de efecte secundare nedorite. Într-un astfel de caz, avem datoria de a-l experimenta imediat pe fiinţa umană."
Astfel, Martin Schwab nu a aşteptat publicarea, duminică, 2 iulie, a rezultatelor obţinute în 2005. După studii toxicologice şi după obţinerea autorizaţiilor etice, testele clinice au fost începute, în urmă cu câteva săptămâni, cu o moleculă anti-Nogo dezvoltată de Novartis. Eric Rouiller avertizează însă: "La macaci - nişte animale mici -, nu am obţinut o nouă creştere a fibrelor decât pe 12 milimetri. Un pacient uman nu îşi va recăpăta, aşadar, întreaga mobilitate cu această terapie. Dar va putea fi redusă amploarea paraliziei."
Viitorul va consta, poate, în combinarea acestei tehnici cu altele. "În locul leziunii, se creează un ţesut cicatricial impermeabil pentru axoni. Sunt în curs cercetări ce vizează anihilarea acestui obstacol în calea regenerării acestor fibre", explică profesorul.
Pe de altă parte, un avans în plus ar putea veni din partea creierului. În cadrul altor experienţe, efectuate tot pe macaci, echipa din Fribourg generează leziuni restrânse ale acestor proiecţii nervoase chiar la orginea lor, în cortexul cerebral, mai degrabă decât în măduva spinării. Daune ce pot fi şi ele cauza paraliziei. Apoi, cercetătorii le aplică acestor primate propiii lor anticorpi. "Preliminar, observăm o recuperare sporită cu tratamentul, /recuperare/ ce rezultă - probabil - dintr-o reorganizare cerebrală. Iar aici, miza clinică este enormă, căci numărul pacienţilor care suferă de leziuni corticale de acest gen este mult mai mare", conchide Eric Rouiller. (Rompres)
