Neurologii
au crezut până acum că gândurile pioase stimulează centrul plăcerilor sexuale
din creier, dar acum savanţii
canadieni au descoperit că totul este mult mai complicat de cum se credea,
notează revista germană Die Welt. Bisericile şi puternicii
acestor instituţii privesc cu sentimente amestecate la faptul că cercetătorii
neurologi se ocupă în ultima vreme tot mai profund cu întrebarea ce se întâmplă
în creierul nostru atunci când credem, ne rugăm şi devenim
una
cu Dumnezeu. Ce fel de sinapse sau fluxuri cerebrale îl produc pe Dumnezeu în
creier? Unele frunţi de episcopi probabil s-au încruntat foarte tare atunci
când a fost depistat faptul că tocmai sistemul
limbic, cu amigdala sa, este acel loc din interiorul creierului în care sunt activate gândurile pioase.
Aceasta este aria cerebrală care conştientizează senzaţiile de plăcere sexuală,
"cu sau fără prezervativ". Doi neurologi, Mario Beauregard şi Vincent Paquette, de la Universitatea din Montreal, au făcut cercetări pe 15 călugăriţe şi au constat în studiul realizat că atunci când un om crede în Dumnezeu cu o maximă concentrare, este implicată o întreagă suită de regiuni cerebrale. Cercetătorii le-au rugat pe călugăriţe - aparţinând ordinului carmelitanelor - să-şi aducă aminte cu concentrare maximă, pentru cinci minute, de o experienţă intensă avută cu Dumnezeu şi să retrăiască această experienţă.
Călugăriţele trebuiau, în acelaşi interval de timp şi la momentul respectiv, să intre într-o legătură intensă cu Dumnezeu, ceea ce ele au refuzat, pentru că aşa ceva nu poate avea loc la comandă. Cu ajutorul credinţei scoase din memorie s-a reuşit însă realizarea experimentului, iar în timpul muncii lor de rememorare, călugăriţele au fost introduse la tomograful cu rezonanţă magnetică nucleară, care măsoară tocmai fluxurile cerebrale active. Aparatul a arătat că atât cortexul orbito-frontal cât şi alte câteva zeci de arii corticale sunt activate, toate fiind marcate printr-un singur tip de activitate: producerea de emoţii.
A fost această descoperire o lovitură pentru nou înfiinţata ştiinţă a neuroteologiei? Va orbecăi ea din nou în întuneric?
În orice caz, cercetătorilor canadieni le-a sărit în ochi ceva. În ceea ce priveşte ariile identificate de către ei, este vorba despre unele care, de exemplu la actori, joacă un rol principal, atunci când aceştia imită emoţiile unor anumite personaje şi intră în pielea acestora. Credinţa călugăriţelor este ea oare în cazul lor o lume paralelă asemănătoare, precum în cazul actorilor scenariul şi culisele? Deja unii critici ai studiului canadian au ieşit la suprafaţă. Ei se plâng că durata de cinci minute, atribuită pentru rememorarea unei experienţe de natură religioasă, ar fi fost prea lungă. Este de-a dreptul imposibil să te concentrezi un timp atât de lung asupra unei singure idei. Din acest punct de vedere, rezultatul este cu mare probabilitate "contaminat" prin alte fluxuri de idei şi cerebrale.
Un alt lucru a sărit însă şi el în ochi. Oamenii de ştiinţă le-au rugat pe probande, cu scopul unei evaluări a rezultatului, să mai accepte o "probă de control", o a doua încercare de rememorare. Corespunzător celei mai profunde experienţe religioase, ele urmau să rememoreze, preţ de cinci minute, o experienţă legată de aproapele, "din anii în care ele aparţineau mănăstirii". Rezultatul a fost că în jur de jumătate din numărul regiunilor cerebrale activate doar pentru gânduri religioase a fost activă în acest caz.
Chiar şi teologia a pornit pe drumul căutării factorilor biologici ai religiozităţii. Eugen Drewermann, profesorul rebel, suspendat de la predarea învăţăturii catolice de către biserică, publică o nouă carte cu titlul: "Suflul vieţii. Neurologia modernă şi problema lui Dumnezeu", din care volumul întâi este dedicat creierului. Într-un interviu acordat ziarului german Welt am Sonntag, Drewerman afirma: "Creierul îl produce pe Dumnezeu în credinţa că el a fost produs de un Dumnezeu care ne vrea binele". Profesorul de teologie şi fostul preot, care a părăsit biserica romano-catolică anul trecut, iar azi activează mai ales ca psiholog şi psihoterapeut, deplânge superstiţia care încă se manifestă pe larg în Biserica Catolică, de exemplu exorcizările care au avut loc la Vatican sub Pontificatul lui Ioan Paul al II-lea. El este de părere "că avem nevoie urgentă de neurologie" pentru "a elimina definitiv" astfel de fenomene. (Die Welt, Rompres)
