În prima analiză longitudinală bazată pe o populaţie mare care a evaluat tratamentul chirurgical al ocluziei intestinale versus cel nechirurgical, au fost incluşi 32583 de pacienţi internaţi cu diagnosticul de ocluzie al intestinului subţire.
Comparativ cu tratamentul nechirurgical, operaţia efectuată la prima internare a fost asociată cu o perioadă de internare mai lungă, o mortalitate mai scăzută, mai puţine reinternări cu acelaşi diagnostic şi o perioadă mai lungă până la următoarea internare, relatează articolul apărut în revista Journal of the American College of Surgeons. Indiferent ce tratament a fost aplicat, 81% a pacienţilor care au supravieţuit nu au avut reinternare pentru ocluzie de intestin subţire în următorii 5 ani.
Sunt necesare studii suplimentare pentru a compara rezulatele clinice ale chirurgiei şi ale terapiei nesângerânde şi pentru a evalua în mod complet impactul pe mortalitate al timpului scurs până la operaţie, au notat autorii.
J Am Coll Surg 2006;203:170-176.