"Mai avem de îndeplinit anumite condiţii. În primul rând cele legate de modernizările clădirilor pe care le avem. De asemenea, blocul alimentar şi spălătoria necesită reparaţii capitale, şi schimbarea aparaturii pe care o folosim, care e veche şi depăşită. Pentru toate acestea avem nevoie de bani" - a declarat directorul Spitalului de Urgenţă.
Spitalul judeţean are mai multe pavilioane iar unele dintre ele, unde funcţionează spitalul TBC şi Spitalul de Psihiatrie şi Boli Contagioase, sunt constituite din clădiri foarte vechi, care nu au mai fost renovate de mulţi ani. Pereţii stau să se dărâme, punând în pericol viaţa pacienţilor. Acoperişurile sunt foarte vechi şi, atunci când plouă, apa pătrunde şi în saloanele bolnavilor.
Spitalul va primi în câteva zile aparatură modernă pentru Unitatea de Primire Urgenţe, dar nu s-a găsit încă un spaţiu unde să fie montată.
Conducerea Autorităţii de Sănătate Publică Vaslui a solicitat directorilor de spitale să vină cu soluţii concrete care să fie prezentate în memorii şi înaintate Ministerului Sănătăţii pentru obţinerea fondurilor necesare.