Ministerul Sănătăţii Publice va elabora până
săptămâna viitoare un act normativ care să cuprindă atât sumele aferente
datoriilor recunoscute şi însuşite, cât şi un calendar cu termene clare la care
vor fi achitate aceste datorii. Acest demers a fost decis în cadrul unei
întâlniri pe care ministrul Sănătăţii Publice, Eugen Nicolăescu, a avut-o cu echipa de conducere a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate,
cu reprezentanţii Colegiului
Farmaciştilor şi ai Patronatului Farmaciştilor
din România, precum şi cu cei ai asociaţiilor producătorilor,
importatorilor şi distribuitorilor de medicamente, al cărei scop a fost
analizarea situaţiei unor datorii neachitate către furnizori, producători,
importatori, distribuitori şi farmacişti, datorii depistate ulterior acţiunii
de la sfârşitul anului 2005, informează MSP.
Sursa de finanţare a datoriilor
respective va fi asigurată de la Fondul
Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, fondul de rezervă al CNAS, venituri
proprii ale MSP şi venituri de la bugetul de stat.
Ministrul Eugen Nicolăescu şi-a
reafirmat deschiderea pentru dialog cu partenerii din mediul de afaceri şi cei
din sistemul sanitar pentru a se găsi soluţii care să rezolve situaţia
financiară din acest domeniu.
La următoarea întâlnire care va avea
loc săptămâna aceasta, va fi semnat şi un protocol între toţi partenerii de dialog.
În acest protocol va fi menţionat şi faptul că aceasta este ultima dată când MSP va accepta să plătească sume care sunt
realizate în alte condiţii decât cele stabilite de părţi. (Rompres)