Testul calculează riscul prin calcularea nivelului presiunii arteriale, a indicelui masei corporale şi a nivelului de colesterol, ţinând totodată cont de vârsta persoanei, educaţia, activitatea fizică şi factorii genetici.
Experţii au analizat aceşti factori pe un eşantion de 1.409 de finlandezi de vârstă mijlocie, pe care i-au examinat din nou după 20 de ani pentru a detecta simptomele demenţei, precum boala Alzheimer sau demenţa de tip vascular.
Astfel au descoperit că, în afara factorilor de risc deja cunoscuţi, precum vârsta şi nivelul scăzut de educaţie, pot interveni şi alţi factori, precum cei menţionaţi anterior. "Suntem încrezători că medicii pot utiliza acest sistem pentru a identifica persoanele cu risc înalt de a suferi de demenţă", explică directoarea studiului. Odată identificate, aceste persoane pot fi sfătuite să-şi schimbe stilul de viaţă sau li se pot administra medicamente pentru a scădea în greutate sau a le reduce hipertensiunea. (Rompres)