În opinia aceluiaşi medic, probabilitatea dezvoltării cancerului şi a unor maladii imunologice netratabile este ”foarte mare” în cazul celor patru.
Preparatul TGN1412, produs de compania germană TeGenero, a fost destinat pentru tratarea unor maladii precum artrita reumatoidă şi leucemia. În cursul testelor cu acest preparat, sănătatea voluntarilor s-a deteriorat, medicamentul generând o serie de complicaţii, între care insuficienţă renală, cardiacă şi pulmonară. Unul dintre voluntari se află în prezent într-o stare extrem de gravă.
Firma germană a plătit tuturor voluntarilor la acest experiment un onorariu de două mii de lire sterline, în acelaşi timp compania TeGenero propunând o recompensă în valoare de 10.000 de lire sterline per persoană dacă aceştia nu-i vor acţiona în justiţie pe organizatorii experimentului.
În contextul ultimelor evoluţii, avocatul Day consideră că fiecare dintre participanţii la testele respective poate solicita pe lângă cele zece mii de lire sterline alte cinci mii lire sterline drept compensaţie de la firma farmaceutică germană pentru riscurile extrem de mari la care a fost expus. (Rompres)