Directorul executiv al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Dr. Vasile Cepoi, a declarat Agenţiei Rompres că lista a fost întocmită pe grupe terapeutice avându-se în vedere denumirea comună internaţională de referinţă adică substanţa activă cea mai bine compensată, cea mai accesibilă şi utilizată. Criteriul costului s-a clasat pe locul trei.
Potrivit directorului CNAS, pentru noua listă s-a avut în vedere ca aceasta să fie accesibilă şi eficace.
Pentru medicamentele compensate sunt trei trepte de compensare respectiv sută la sută, 90% şi 50%.