Cazul a intrat în atenţia poliţiei, care a anunţat Serviciul de Medicină Legală.
"În urma necropsiei, a reieşit că cea mai probabilă cauză a morţii este intoxicaţia cu nitriţi proveniţi din fântânile din Independenţa, zonă cunoscută a avea fântâni în care se găsesc nitriţi. Tocmai de aceea, populaţia din zonă este avertizată să nu consume apă din aceste fântâni, iar în cazul copiilor până la trei ani este total interzisă administrarea, chiar sub formă de ceai, a apei din aceste fântâni. Sursele de nitriţi sunt îngrăşămintele sau dejecţiile animale de lângă fântâni. Soluţia imediată în cazul apariţiei simptomelor intoxicaţiei cu nitriţi este vitamina C şi chemarea medicului", a declarat directorul adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică, Costinela Georgescu.
În comuna Independenţa, existenţa fântânilor otrăvite cu nitriţi este cunoscută, de aceea cadrele medicale de la dispensarul local avertizează toate gravidele şi tinerele mame că nu au voie să le dea copiilor sub trei ani apă din aceste fântâni nici măcar sub formă de ceai.
"Noi le punem să semneze pe toate gravidele din localitate, încă înainte de a naşte, că nu au voie să bea apă din aceste fântâni şi nici să îi dea copilului ce îl vor naşte apă din acestea. În cazul copilului decedat, acesta nu era de la noi, ci din Pechea, de unde fusese adus la bunica maternă şi nu cunosc dacă mama ştia aceste lucruri, cu toate că înainte de căsătorie ea a locuit aici. După ce am vorbit cu mama, aceasta mi-a spus că îşi hrănea copilul cu lapte de vacă îndoit cu ceai făcut cu apa din fântână. ªi, probabil, aşa s-a intoxicat micuţul", a declarat dr. Amelia Þâmpău de la dispensarul Independenţa.
Este pentru a doua oară în acest an când un bebeluş moare intoxicat cu nitriţi, în judeţul Galaţi, precedentul caz fiind înregistrat în comuna Braniştea. (Rompres)