În curând, femeile
nu vor mai avea nevoie de bărbaţi pentru a rămâne gravide, în contextul în
care cercetători britanici au dezvoltat spermă din celule stem, relatează
site-ul Ananova. Potrivit acestei surse, oamenii de ştiinţă din cadrul
Universităţii din Newcastle au utilizat în cadrul experimentului celule stem - capabile de a creşte în orice tip de
alte celule - prelevate din embrioni ai şoarecilor de laborator. În cea de-a
doua etapă, cercetătorii au dezvoltat spermă din celulele stem, iar apoi au folosit-o pentru
fertilizarea unui ovul, implantat într-un şoarece.
În
urma tratamentului de fertilizare, s-au născut şapte şoricei, şase dintre
aceştia reuşind să ajungă la maturitate. Totuşi, toţi aceşti şoareci au
prezentat probleme de sănătate, având dificultăţi în deplasare şi fiind ori
supraponderali ori cu o greutate sub cea normală.
Oamenii de ştiinţă britanici au
precizat că vor fi necesare mai multe studii până când tehnica va putea fi
folosită cu succes pe oameni. (Rompres)